Ministerul Apărării Naționale anunță că, în noaptea de 3 spre 4 noiembrie, forțele Federației Ruse au lansat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene de pe Dunăre, în apropierea graniței cu România. În urma semnalelor detectate de sistemele de supraveghere, două aeronave F-16 românești și două Eurofighter Typhoon germane au fost ridicate de urgență pentru a asigura securitatea spațiului aerian național. Autoritățile confirmă că nu au existat pătrunderi neautorizate sau resturi de aparate pe teritoriul României.
„Noi atacuri ale Federației Ruse la nord de Dunăre
În noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forţele Federaţiei Ruse au executat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea. În urma acestor acţiuni, au fost observate numeroase explozii pe malul ucrainean.
Ca urmare a semnalelor detectate de sistemele de supraveghere, au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliţie aeriană, două aeronave F-16 dislocate la Baza Aeriană Feteşti, la ora 00.17, respectiv două aeronave germane Eurofighter Typhoon dislocate la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, la ora 02.45 pentru cercetare şi asigurarea securității spațiului aerian național.
Comandanții misiunilor au avut aprobare pentru angajarea țintelor aeriene, dacă acestea pătrundeau în spațiul aerian național și puneau în pericol securitatea cetățenilor României.
Nu au fost detectate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nu au fost identificate resturi de vehicule aeriene pe teritoriul național.
Ministerul Apărării Naţionale condamnă cu fermitate atacurile Federaţiei Ruse asupra infrastructurii civile ucrainene, acțiuni care reprezintă o încălcare gravă a dreptului internațional și o amenințare la adresa securității regionale. România rămâne în contact permanent cu aliații din NATO și Uniunea Europeană și menține un nivel ridicat de vigilență și reacție.”, transmit reprezentanți MApN.






