Conform Direcției Județene de Statistică Brașov, atât numărul căsătoriilor, cât și numărul nașterilor este în scădere în județul Brașov.
În luna iunie 2023, în judeţul Braşov s-au născut 387 copii, cu 49 copii mai puțini faţă de luna precedentă. Comparatic cu anul trecut, numărul de nașteri a scăzut cu 107. Rata natalităţii a fost de 7,4‰, mai mică decât cea înregistrată în luna precedentă (8,0‰). De asemenea, natalitatea a fost mai mică față de aceași lună a anului trecut (9,4‰).
În luna iunie 2023 s-au născut 1589 copii în Regiunea Centru, mai puțini cu 169 faţă de luna trecută. Față de anul trecut, numărul a scăzut cu 267. În prima jumătate a anului s-a înregistrat naşterea a 9728 copii, cu 1265 mai puţini faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent
Sporul natural a fost negativ atât în luna iunie (-522 persoane), cât și în luna iunie 2022 (-253 persoane). În perioada ianuarie – iunie 2023 sporul natural a fost negativ (-4350 persoane).
Căsătoriile sunt și ele în scădere. În luna iunie 2023 au fost înregistrate 1209, cu 25 mai puține faţă de luna precedentă. Comparativ cu anul trecut, numărul căsătoriilor a scăzut cu 166. În prima jumătate a anului, numărul căsătoriilor a fost de 4900 evenimente, cu 458 evenimente mai puține faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.






