Muzeul Casa Mureșenilor Brașov anunță că, în perioada luni 18 mai – sâmbătă 23 mai, ambele sale spații de vizitare – sediul din Piața Sfatului nr. 25 și Casa Baciu – vor fi închise publicului.
Măsura este dedicată activităților interne de întreținere și dezvoltare instituțională. Astfel, luni, marți și vineri (18, 19 și 22 mai) se vor desfășura lucrări de curățenie și conservare generală a patrimoniului, esențiale pentru protejarea colecțiilor muzeale.
În zilele de miercuri și joi (20–21 mai), sediul principal din Piața Sfatului va găzdui Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Țara Bârsei”, un eveniment științific cu tradiție, dedicat valorificării cercetării istorice și culturale, cu acces limitat pentru presă și invitați.
Săptămâna se încheie cu pregătirile pentru Noaptea Muzeelor. Deși sâmbătă, 23 mai, muzeele vor fi închise în intervalul obișnuit 9:00–17:00, acestea își vor redeschide porțile seara, între orele 18:00 și 24:00, cu intrare gratuită pentru public.






