Tragedia a avut loc joi în județul Argeș, în zona Hotelului Posada, de pe barajul Vidraru, pe DN 7C – Transfăgărășan, potrivit presei locale.
Un grup de motocicliști care s-a oprit pe marginea drumului a fost atacat de un urs. Din primele informații, unul dintre a fost agresat de urs, iar apoi animalul a tras victima spre lacul Vidraru, scrie Ziarul de Muscel.
La fața locului, autoritățile au identificat urme de sânge, țesut uman și echipament de motociclist, indicând că lupta ar fi continuat în direcția versantului abrupt dinspre lac, scrie Argeș-Stiri.
Motociclistul a fost tras în râpă vreo 60 de metri. Motocicleta este înmatriculată pe Italia.
Potrivit presei locale, salvamontiștii din județul Arges au solicitați să ajute pentru extragerea cadavrului din râpă, notează HotNews.ro.






