În acest moment, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Brașov intervin la un accident de circulație ce a avut loc pe strada Independenței, din municipiul Brașov, la intersecția cu strada 1 Decembrie.
În eveniment a fost implicat un moped și un autoturism, iar în urma impactului, conducătorul mopedului a suferit leziuni corporale pentru care benecifiază de sprijin medical.
La locul accidentului se efectuează cercetări pentru lămurirea împrejurărilor și stabilirea cauzei producerii acestuia.
Poliția Rutieră Brașov recomandă conducătorilor auto să manifeste prudență în conducere, să adapteze viteza de rulare la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor.






