Acasă Actualitate Moment de reculegere în memoria lui Adrian Hârlab

Moment de reculegere în memoria lui Adrian Hârlab

0

La începutul ședinței ordinare de astăzi, 28 septembrie a Consiliului Local al municipiului Brașov, la propunerea viceprimarului Sebastian Rusu a fost ținut un moment de reculegere în memoria fostului jucător de la FC Brașov și cunoscut antrenor brașovean de fotbal, Adrian Hârlab. Acesta a plecat în lumea celor drepți zilele trecute și a fost înmormântat azi, în cimitirul Bisericii Sfânta Treime din Scheii Brașovului.

Adrian Hârlab s-a născut în Bucureşti, pe 26 august 1948. Ca tânăr jucător și-a făcut ucenicia într-ale fotbalului la echipe bucureștene din eșaloanele inferioare (Progresul, Dinamo Obor, Dinamo Victoria, Electronica Obor). Apoi, la 11 martie 1973, și-a făcut debutul în tricoul grupării Steagu Roșu Brașov, formație pentru care a evoluat până în 1978. Pe final de carieră a mai jucat la ICIM Brașov și Tractorul Brașov. Ani de zile a activat ca antrenor de bază, șlefuitor de talente la centrul de copii și juniori al FC Brașov. A mai lucrat ca tehnician la FC Vaslui, Forex Brașov, Corona Brașov, Steagul Roșu Brașov și ACS Kids Tâmpa Brașov