Acasă Actualitate Miroase a campanie. Partidele au dat startul la acțiuni electorale

Miroase a campanie. Partidele au dat startul la acțiuni electorale

0

A început încălzirea pentru alegerile locale din Brașov! Paginile de Facebook ale liderilor politici(cei care mai au și lideri), au fost inundate în ultimele săptămâni de postări care mai de care mai atractive pentru alegători. Toți sunt deschiși și se gândesc la binele comunității, toți au devenit credincioși, toți vor ca Brașovul să prospere, dar, din păcate, sunt doar vorbe.

În realitate, la cei mai mulți din politică li se rupe pe românește. Nu dau doi lei pe omul de rând. Angajările se fac tot pe linie de partid, indiferent de instituție, așa că cei care nu pupă dosul politicienilor nu primesc nimic. Spun acest lucru pentru că de exemplu, de conturile tik tok ale instituțiilor se ocupă oamenii de partid, unii care abia au terminat liceul, care nu au o facultate. Dar, pentru liderii de partid nu conteaza, mai ales pentru cei care, la rândul lor, au vrut să păcălească lumea afirmând că sunt absolvenți, deși erau exmatriculați.

Mai nou, pe scena brașoveană, sunt activați și oameni din eșalonul doi al politicii de sub Tâmpa. Cine urmărește cu atenție postările de pe Facebook va observa că au început să iasă în evidență oameni care până acum nu făceau acest lucru, semn că partidul le-a dat ordin că trebuie să se afișeze…Unii sunt scoși la încălzire doar pentru a le arăta altora pisica, pentru a le spune mai târziu că nu sunt potriviti pentru funcție…

Clar că a început campania electorală, iar partidele încep să tatoneze terenul pentru următoarele alegeri. Cert este că rezistenții sunt pe tobogan. Nu vor mai prinde atâția consilieri nici dacă ar face alianță cu partidul lui Macron. Actuala administrație pare a fi mai slabă și decât cea condusă de Ghișe.

În concluzie, PSD și PNL vor lua grosul, iar cele mici vor încerca să prindă măcar câte un consilier local sau județean. E adevărat că și cele două partide au dezamăgit puternic, dar nici alte variante nu se văd. Oamenii așteaptă candidați noi, dar să vedem ce va fi…

AUR vine puternic din urmă, chiar dacă la Brașov nu îi vezi pe nicăieri. Ciudat cum de un partid nou a lăsat la conducere un fost primar care nu a făcut mai nimic în comunitatea lui, un primar slab, dar și un deputat despre care știm că a depus jurământul și  a anunțat că pleacă din PNL la AUR. Cam atât! Dacă Flucuș este lider, clar că procentele la Brașov vor fi pe măsura liderului local…

editorial scris de Cristi Florea

 

Articolul precedentCe ar fi făcut useriștii brașoveni dacă fostul primar ar fi acceptat aducerea gunoaielor din Maramureș la Brașov
Articolul următor7 autobuze electrice și 10 stații de încărcare la Săcele
Jurnalist din anul 2006. A scris pentru publicații naționale, regionale, locale.(Ziua, Buna Ziua Iasi). Din 2014 este redactor șef și manager la publicația regională Transilvania365. Aproape un an a cochetat și cu televiziunea(realizator “Brașovul Tău” la Mix TV). Este licențiat în Științe Politice, dar are și un master în Management.