Ministrul Educației, Daniel David, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, că actualul sistem de burse pentru elevi este „stufos” și necesită o reanalizare completă. Potrivit acestuia, bursele școlare ar trebui să aibă la bază două criterii esențiale: excelența academică și componenta socială.
„Cred că toate bursele vor trebui reanalizate. Avem un sistem de burse atât de stufos, încât de multe ori nu mai înţelegi ce vrei să faci din punct de vedere educaţional cu acel sistem. Bursele trebuie să susţină două lucruri: excelenţa şi componenta socială”, a declarat ministrul Educației.
În prezent, sistemul național de burse include următoarele tipuri:
- Bursă de excelență olimpică I
- Bursă de excelență olimpică II
- Bursă de merit
- Bursă de reziliență
- Bursă socială
- Bursă tehnologică
- Bursă pentru mame minore
Pentru anul școlar 2024–2025, cuantumurile minime ale burselor sunt:
- 450 lei/lună pentru bursa de merit
- 300 lei/lună pentru bursa de reziliență, bursa socială și cea tehnologică
- 700 lei/lună pentru bursa destinată mamelor minore
- Bursele de excelență olimpică pot ajunge până la 3.700 lei/lună