Rețeaua națională de expertiză în boli rare se extinde, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a aprobat certificarea a șapte noi centre specializate. Odată cu aceste acreditări, România ajunge la un total de 58 de centre recunoscute oficial.
„Am aprobat certificarea a 7 noi centre de expertiză în boli rare. România ajunge astfel la 58 de centre recunoscute oficial la nivel național”, a transmis ministrul Sănătății. Acesta a subliniat că „bolile rare înseamnă cazuri complexe, care nu pot fi gestionate fragmentat”, fiind nevoie de „centre validate, echipe dedicate și responsabilitate clară în fiecare etapă a îngrijirii”.
Noile centre sunt acreditate în unități medicale din Iași, București și Timișoara și acoperă domenii precum bolile neurologice rare, afecțiunile neuromusculare, bolile musculo-scheletale autoimune, gastroenterologia pediatrică, anomaliile vasculare, sindroamele oncopredispozante și bolile rare respiratorii. Fiecare a parcurs, potrivit Ministerului Sănătății, „un proces riguros de evaluare, pe baza unor criterii clare privind competența profesională, activitatea și capacitatea de colaborare în rețea”.
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași, prin Centrul Regional de Genetică Medicală, pentru boli neuromusculare rare;
- Spitalul Clinic Sf. Maria București, Secția Reumatologie, pentru boli musculo-scheletale autoimune și autoinflamatorii;
- Institutul Clinic Fundeni, Secțiile Neurologie I și II, pentru boli neurologice rare;
- Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, pentru gastroenterologie pediatrică în boli rare;
- Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta Maria Iași, Secția Chirurgie Pediatrică I, pentru anomalii vasculare;
- ONCOHELP Timișoara, pentru sindroame oncopredispozante;
- Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta, pentru boli rare respiratorii.






