Acasă National Ministerul Investițiilor lansează apelul pentru investiții noi în infrastructura de sănătate. Peste...

Ministerul Investițiilor lansează apelul pentru investiții noi în infrastructura de sănătate. Peste 13 miliarde lei

0

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează, vineri 1 noiembrie 2024, apelul de proiecte în cadrul Programului Național de Investiții în Infrastructura Unităților Spitalicești.

Prin lansarea acestui apel se vor realiza numeroase investiții în infrastructura de sănătate: construcții noi de spitale, modernizare, extindere și dotare de spitalelor.

Unitățile sanitare vor fi sprijinite și vor beneficia de îmbunătățiri structurale, echipamente moderne și resurse necesare pentru a oferi servicii de sănătate mai eficiente și accesibile comunităților pe care le deservesc.

Programul urmărește o mai bună distribuție a infrastructurii de sănătate între regiuni și județe, creșterea accesului populației la servicii medicale de calitate, creșterea eficacității serviciilor medicale, o mai bună adaptare a infrastructurii la noile cerințe tehnologice și de asigurare a unor circuite funcționale și eficiente.

Programul contribuie la dezvoltarea unui sistem viabil pentru toți actorii implicați în cadrul sistemului de sănătate din România.

Alocarea totală este una substanțială, bugetul alocat este de peste 13 miliarde lei:

  • 2,1 miliarde lei pentru spitale orășenești și municipale/municipale de urgență;
  • 7,3 miliarde lei pentru spitalele județene/județene de urgență, spitalele de specialitate, spitalele clinice și clinice de urgență;
  • 500 mil. lei pentru unități sanitare finanțate prin proiecte derulate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și prin Programul Operațional Regional 2014-2020, care au fost declarate nefinalizate la data de 31.12.2023 și care nu sunt etapizate prin programele aferente perioadei de programare 2021-2027 sau finanțate prin PNRR;
  • 3,25 miliarde lei pentru unități sanitare publice care au fost aprobate pentru finanțare din PNRR de către Ministerul Sănătății în calitate de coordonator de reforme și investiții pentru componenta 12).

Potențiali beneficiari ai acestui program național pot depune proiecte începând cu data de 1 noiembrie, până la termenul limită, stabilit prin Ghidul de finanțare aferent PNIIUS (2 decembrie 2024, ora 16:00).

Ghidul de finanțare poate fi accesat la adresa https://mfe.gov.ro/pniius/pniius-ghiduri/.