Conducerea Primăriei Brașov a reușit contraperformanța să se contreze și cu micii comercianți de pe Republicii. Practic, activitatea de comerț stradal a rămas ca-n tren având în vedere că regulamentul a expirat, iar altul nou încă nu a fost întocmit. Cu alte cuvinte, de la începutul lunii iunie, comercianții sunt lăsați în voia sorții. Din acest motiv, mai multe persoane s-au adunat joi în fața Primăriei Brașov unde și-au strigat nemulțumirile. În perioada stării de alertă, oamenii au stat pe ”bară”, pentru că nu au funcționat. În schimb, au plătit taxele.
Potrivit comercianților, prin eliminarea lor de pe aceste spații, s-ar face loc pentru extinderea teraselor. Există suspiciunea că s-ar face cărțile pentru apropiații de partid.
Viceprimarul Sebastian Rusu a ieșit să discute cu ei, dar din păcate, acesta a fost lăsat fără atribuții de primarul Allen Coliban.
Ce spun reprezentanții Primăriei Brașov?
”Referitor la situația comerciantilor care isi desfăsoara activitatea pe domeniul public (cei cu chioscuri, tarabe, carute etc.)
Ieri aceștia au avut o discuție cu reprezentanții Primăriei cu privire la situația din acest moment: contractele pentru închirierea terenului au expirat, iar conform Codului Administrativ închirierea se va putea realiza în urma unei proceduri de licitație publica, ce se va iniția de către Municipalitate in urma aprobării noului Regulament provind comerțul stradal.
În cazul celor din zona istorică, este necesară actualizarea și armonizarea documentației de urbanism PUZ cu viitorul Regulament privind comerțul stradal.
În această perioadă se face o analiză a situației fiecărui amplasament, iar după adoptarea noului Regulament privind comerțul stradal, se vor lansa procedurile de licitație. Până atunci, în funcție de analiza făcută, pentru fiecare amplasament in parte, la nivelul serviciului de specialitate, se vor elibera abonamente lunare de ocupare a domeniului public. Obiectivul Municipalității nu este de a desființa acest tip de comert, ci de a ne asigura că el se desfășoară în condiții civilizate, la un nivel pe care îl impune un oraș ca Brașovul, cu respectarea prevederilor legale”, a spus Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.
Totuși, reprezentanții administrației locale uită că în toată lumea se practică acest comerț, nu este ceva extraordinar la Brașov.