Vești bune pentru medicii de familie! Grație unui proiect inițiat de parlamentarii liberali din Brașov, medicii ar putea beneficia de folosință gratuită a cabinetelor medicale.
”Am demarat împreună cu colegii parlamentari liberali de Brașov un proiect de LEGE care este adoptat de Senat, are avizul favorabil al Guvernului și al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților. Se referă la posibilitatea Unităților Administrativ-Teritoriale (UAT) de a oferi în comodat, în folosință gratuită, cabinete medicale, medicilor de familie, dacă se solicită ca aceste cabinete să devină de utilitate publică. Este un proiect pe care sperăm ca la începutul sesiunii viitoare să-l adoptăm în Camera Deputaților”, a declarat dr. Cristina Vecerdi, deputat PNL.