Senatorul PSD de Brașov, Alexandru Marius Dunca, a prezentat principalele măsuri incluse în Programul Național de Relansare Economică, subliniind că acestea sunt fundamentate pe cifre și soluții deja dovedite:
- Creștere economică de peste 3% în 3 ani și 5% în 5 ani.
- Crearea a peste 120.000 de locuri de muncă bine plătite.
- Reducerea deficitului comercial sub 8% din PIB.
- Scăderea decalajelor regionale cu 15%.
Potrivit lui Dunca, cheia acestor rezultate este sprijinirea mediului privat prin credit fiscal, garanții de stat pentru credite, recuperarea accelerată a investițiilor și concesionarea terenurilor echipate cu utilități.
„Cheia este stimularea mediului privat prin credit fiscal, garanții de stat pentru credite, recuperarea accelerată a investițiilor și concesionarea terenurilor cu utilități la poartă.
Un exemplu concret: pentru o investiție de 60 de milioane de euro, statul sprijină proiectul cu 17,5 milioane, iar în 5 ani câștigă 32,7 milioane înapoi prin taxe și impozite. Asta înseamnă economie sustenabilă – bani mai mulți la buget, fără a crește taxele pentru cetățeni.
Acesta este angajamentul PSD – creștere prin dezvoltare, nu prin tăieri și austeritate.”, susține Marius Dunca.






