Deputatul PSD Brașov, Marian Rasaliu, a fost reconfirmat în funcția de vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaților. Decizia a fost luată în data de 1 februarie de parlamentarii social-democrați din Camera Deputaților, în prima zi a noii sesiuni parlamentare.
Marian Rasaliu este vicelider al Grupului PSD din Camera Deputaților din anul 2021.
„Sunt onorat de încrederea acordată de colegii mei din Camera Deputaților. La fel ca în sesiunile parlamentare anterioare, voi face tot posibilul pentru a fi la înălțimea acestei poziții”, a declarat Marian Rasaliu.
În actuala sesiune parlamentară, conducerea Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților este deținută de liderul Alfred Simonis, viceliderii Mirela Elena Adomnicăi, Adrian Alda, Radu Cristescu, Oana Florea, Nicolae Georgescu, Claudiu Ilisanu, Silviu Macovei, Stefan Ovidiu Popa, Marian Rasaliu și secretarii Vasile Cîtea și Nicu Niță.