Mincinosul! Promisiuni uitate și taxe în creștere. Marcel Ciolacu și povara asupra românilor.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, făcea promisiuni ferme înainte de alegerile prezidențiale: „Mă tatuez pe mână, nu se măreşte TVA-ul. Nu va creşte nicio cotă unică.” Declarațiile sale veneau însoțite de asigurări că nu vor exista creșteri de taxe și impozite. Românii au primit aceste angajamente ca pe o garanție că nu vor suporta o povară fiscală mai mare.
Dar alegerile s-au anulat din motive pentru care nu s-a oferit nicio explicație clară, iar acum același Marcel Ciolacu pregătește creșteri de taxe și impozite, sfidându-și propriile promisiuni. În loc să ia măsuri serioase pentru reducerea cheltuielilor din zona bugetară, guvernul menține privilegii și cheltuieli nejustificate care împovărează bugetul public.
Subvențiile pentru partide, un lux pe spatele românilor
Un exemplu clar al risipei este subvenția politică. Partidele politice încasează lunar milioane de euro. Acești bani ar putea fi folosiți pentru proiecte esențiale, cum ar fi construirea unor centre antidrog sau modernizarea spitalelor. În schimb, sumele ajung să finanțeze campanii publicitare, secretare de partid și alte cheltuieli interne ale formațiunilor politice.
ATOP și instituțiile bugetivore
La nivel local, instituții precum ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) continuă să funcționeze, deși rolul lor este pur consultativ. În fiecare județ, aceste organisme consumă resurse fără un impact real asupra comunităților, transformându-se într-un refugiu financiar pentru „băieții deștepți” ai partidelor.
Salarii exorbitante și indemnizații nesimțite
Exemplele de salarii și indemnizații exagerate nu lipsesc. La Compania Apa Brașov, fostul director încasa un salariu de 8.000 de euro pe lună, mai mult decât președintele României sau directorii din instituțiile cheie ale statului. În același timp, posturi inutile, precum al doilea subprefect din județe, sunt menținute exclusiv pentru a recompensa fidelitatea membrilor de partid.
Fără reforme structurale reale
În loc să comaseze agențiile de stat sau să reducă numărul locurilor de muncă nejustificate, guvernul preferă să impună creșteri de taxe. În loc să elimine cheltuielile inutile și să facă reforme structurale, se pasează povara fiscală asupra cetățenilor, ignorând total nevoile reale ale populației.
Cine plătește nota de plată?
Promisiunile lui Marcel Ciolacu s-au dovedit a fi doar vorbe goale. În timp ce privilegiile politicienilor rămân intacte, românii sunt cei care suportă creșterile de taxe și impozite. Este momentul ca autoritățile să renunțe la populism și să își asume responsabilitatea pentru gestionarea bugetului public în interesul real al cetățenilor. Până atunci, rămânem cu promisiuni uitate și cu taxe tot mai mari.






