Compania MAXX MOBILITY, înregistrată la București, în România, încă din vara lui 2022, va reprezenta marca Geely pe piața din România. Conform datelor înregistrate la Registrul Comerțului și Ministerul Finanțelor, această companie având ca obiect de activitate comerțul cu autoturisme și autovehicule ușoare (sub 3,5 tone), a înregistrat mici pierderi atât în 2022 cât și în 2023 și îl are ca administrator pe Domen Habic, cu domiciliul la Dubai în Emiratele Arabe Unite, potrivit economica.net.
Rețeaua care va comercializa în România mașinile Geely este formată din 12 puncte de vânzare și service amplasate la București, Arad, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Slatina și Târgu Mureș.
Debutul mărcii în România are loc prin comercializarea unui singur produs – Geely Coolray, acesta urmând a fi însoțit pe piața în următoarea perioadă de alte modele precum Starray sau E5.






