Acasă Social Mai multe filme au fost premiate la Festivalului de Film și Istorii...

Mai multe filme au fost premiate la Festivalului de Film și Istorii Râșnov 2023

0

La competiția de film documentar a Festivalului de Film și Istorii Râșnov 2023, mai multe filme au fost premiate. Printre acestea se numără „Mai puternice decât traumele”,  „Între revoluții” și „Foamete”.

A 15-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov s-a încheiat duminică 27 august cu proiecția filmului documentar „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, care a avut loc în prezența regizoarei Carla Maria Teaha.

De-a lungul celor 15 zile de festival, au fost peste 60 de proiecţii de film, 16 dezbateri cu peste 60 de invitați speciali, 10 evenimente speciale, 15 concerte, 5 reprezentații de teatru, peste 60 de artiști implicati, 50 de studenți şi liceeni, expoziţii. Toate acestea au fost găzduite la Râșnov (Cetate, Cinema Amza Pellea, Școala Peter Thal, Biserica Evanghelică, Centrul Schubz, Piața Unirii), Brașov (Bastionul Țesătorilor), Codlea (Promenadă, Casa de Cultură), Feldioara (Cetate) și Bran (Castel). A fost un eveniment pentru Ţara Bârsei.

Premiul juriului de profesioniști al competiției de film documentar FFIR 2023 și cel al juriului de liceeni a fost câștigat de filmele „Mai puternice decât traumele  / Bigger than trauma” în regia cineastei croate Vedrana Pribacic și de „Între revoluții  / Between revolutions”, în regia lui Vlad Petri. Premiul publicului a revenit filmul rus „Foamete / Famine”, regizat de Tatyana Sorokina.

Festivalul de Film și Istorii este un eveniment certificat Europe for Festivals, Festivals for Europe și Eveniment Responsabil, organizat de Primăria Râșnov, Asociația Mioritics și Asociația Râșnov Society. FFIR are susținerea unor parteneri importanți: Banca Comercială Română, MedLife, Banca Transilvania, Ford Braşov, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Muzeul Județean de Istorie Braşov, Friedrich Naumann Foundation for Freedom, Ambasada Spaniei, Ambasada Israelului, Ambasada Suediei, Institutul Polonez ş.a.

Eveniment finanțat de Consiliul Județean Brașov și Centrul Național al Cinematografiei.