Acasă Actualitate Lucrări la rețeaua de apă în Astra–Răcădău. Alimentarea este întreruptă. Trei cisternele...

Lucrări la rețeaua de apă în Astra–Răcădău. Alimentarea este întreruptă. Trei cisternele asigură sprijinul pentru locuitori

0

Municipiul Brașov se confruntă astăzi cu o oprire programată a alimentării cu apă potabilă în mai multe zone din cartierele Astra și Răcădău, în contextul lucrărilor de modernizare a infrastructurii de distribuție.

Potrivit Comapniei Apa Brașov, intervenția face parte din proiectul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă din municipiu, derulat în cadrul contractului BV-CL-R03. Lucrările premergătoare au început în cursul dimineții de 4 iunie 2026, iar intervențiile propriu-zise sunt concentrate în zona străzii Alexandru cel Bun, la intersecția cu strada Carpaților.

În acest context, furnizarea apei a fost întreruptă pe un areal extins, care include străzi importante precum Carpaților, Calea București, Calcarului, Nicolae Grigorescu, Vasile Alecsandri, Mureșului, Cernei, Tâmpei, B-dul Muncii, Sitarului, Oltului, Someșului, dar și zone rezidențiale precum Cartierul Urban și mai multe puncte comerciale și instituționale, inclusiv Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale și Hotel Astra.

Compania estimează că reluarea furnizării va fi posibilă în jurul orei 20:00, interval în care echipele de intervenție vor lucra la modernizarea conductelor și a infrastructurii de distribuție.

Pentru reducerea impactului asupra populației, au fost amplasate trei cisterne cu apă în puncte-cheie: la Magnolia Center, pe strada Panselelor și la intersecția străzii Zorilor cu Sitarului.