Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, descrie câteva din aspectele frământărilor actuale de pe mapamond.
„În opinia mea măiestria în diplomația internațională este evidențiată de cele multe ori prin modul cum te poziționezi la nivel mondial pentru a aduce cât mai multe beneficii țării pe care o reprezinți. În aceste momente zbuciumate pe care le trăim ar fi fost ideal pentru România să aibă în zona de decizie măcar câțiva diplomați abili, care să pună interesul național mai presus de orice.
Chiar dacă devine agasant, trebuie să subliniem la infinit că dintre fostele țări semnatare ale tratatului de la Varșovia și actualmente membre in Uniunea Europeană, doar Polonia și Ungaria au excelat în politică externă și au avut lideri, care s-au luptat pentru a obține cât mai multe avantaje pentru statele, pe care le conduc. Din 1990 și până în prezent statul român nu se poate lăuda cu rezultate prea mari pe plan extern, căci în NATO și UE am fost primiți cu anumite scopuri și nu că am fi avut experți, care s-au impus în negocierile internaționale.
Un mic studiu al istoriei contemporane românești ne arată, indiferent că vrem să acceptăm sau nu, că politicienii români erau mult mai abili și mai eficienți înainte de 1990 creând mari neplăceri puternicului imperiu sovietic, și aici se poate menționa atitudinea din 1968 și relațiile bilaterale cu S.U.A., dar mai presus de orice influențând considerabil politica statelor africane și arabe, de multe ori România fiind liantul între acele zone și alte țări europene interesate. În aceste zile, însă, când lumea este la răscruce și se pregătește de mari schimbări, este greu de spus dacă statul român are vreun factor de decizie, care să perceapă aceste lucruri și să acționeze în loc să se limitează doar la o bătălie surdă pentru obținerea unui post călduț undeva în sfere mai înalte pentru cel ce curând va fi fostul.
În ultima vreme, relațiile internaționale au devenit din ce în ce mai haotice provocând fie conflicte fierbinți, fie războaie tehnologice. Pentru cineva avizat toate acestea sunt semne clare ale unei mari schimbări la nivel global. Evenimente, precum cele pe care le observăm acum în diverse zone ale lumii, au loc de fiecare dată în perioadele de tranziție, când un sistem societal vechi este destructurat, și un exemplu elocvent îl reprezintă începutul anilor 1990.
Potrivit specialiștilor, înlocuirea vechiului sistem unipolar, apărut după Războiul Rece, cu un nou sistem multipolar este principalul motiv al turbulențelor actuale. Unul dintre principalii artizani ai noii ordini este China, care a avut un aport major atât la mutarea balanței puterii economice mondiale din zona euro-atlantică în zona Asia-Pacific, cât și la doborârea hegemoniei seculare a țărilor occidentale în ceea ce privește producția tehnologică.
Statele Unite este, de asemenea, o țară din Pacific, și chiar dacă Taiwan și Coreea de Sud au avut progrese, dacă nu mai mari, măcar similare cu cele ale Chinei, consideră că cel mai mare pretendent la supremația mondială ar fi puternicul stat chinez, deoarece celelalte sunt aliați. Aceste considerente sunt susținute de competiția acerbă dintre cele două megaputeri în domeniul comerțului și al tehnologiei, fiecare dintre ele având câte un atu, partea americană- valoarea dolarului, iar partea chineză-paritatea puterii de cumpărare.
Pentru a compensa pierderea dominației din industria prelucrătoare în favoarea Chinei, Statele Unite au transformat protecționismul comercial în vârful de lance pentru reducerea deficitului exorbitant din comerțul exterior american față de China. În plus, se lucrează intens la strategiile de reindustrializare implementând stimulente de atragere a investițiilor în tehnologiile actuale, mai ales în domeniul semiconductorilor, chiar dacă aceste activități vor determina dezindustrializarea multor țări, în special a celor europene. Toate acestea se întâmplă pentru că liderii americani consideră interesul țării lor mai important decât altele, iar bunăstarea propriei națiuni este primordială spre deosebire de cum gândesc conducătorii altor state, și nu mă refer neapărat la România.
Primii pași ai noii strategii americane au început să se întrevadă în Texas, unde firma coreeană Samsung și colosul german BASF au demarat mutarea investițiilor ca urmare a pierderii surselor de materii prime ieftine. De asemeni, liderul mondial al semiconductorilor, compania taiwaneză TSMC, a pornit construcția unui complex industrial în statul Arizona.
Toate aceste mișcări nu trec neobservate de abilii lideri chinezi, care punctează în domeniul produselor de înaltă tehnologie cu o viteză surprinzătoare. Mai mult, companiile chineze au preluat conducerea în domeniul vehiculelor electrice, al energiei regenerabile și al telecomunicațiilor, iar în domeniile digitale, de la inteligența artificială la explorarea spațială, au devenit cel mai puternic concurent al firmelor americane.
Pe lângă confruntările directe, competiția între cele două super puteri se desfășoară și prin interpuși sau aliați, mai ales în domeniul financiar și militar. Astfel că organizațiilor internaționale aflate sub influența S.U.A., Banca Mondială și FMI, se contrapun Banca Asiatică de Investiții în Infrastructură și Noua Bancă de Dezvoltare a BRICS, subliniind în mod clar că noua ordine mondială vizează multipolaritatea.
În ceea ce privește domeniul militar, deși China și Statele Unite nu se află în conflict direct, ele se confruntă indirect în “zone fierbinți” din diferite regiuni ale lumii. De exemplu, pentru a stabili un echilibru de putere, ajutorul intens acordat de S.U.A. statului ucrainean, este contracarat de asistența financiară semnificativă a statului chinez pentru Rusia.
Totodată, sprijinului american pentru Israel este contrabalansat de ajutorul Chinei pentru Palestina prin intermediul Iranului și forțelor sale proxy. Din păcate, toate aceste conflicte militare au consecințe globale dincolo de geopolitica regională, deoarece afectează rutele comerciale internaționale, ceea ce perturbă economia tuturor țărilor implicate în relații comerciale globale.
În plus față de cele menționate anterior ar mai trebui subliniat că fiecare situație nu este modelată doar de interesele celor doi coloși mondiali, ci și de cele ale aliații lor, care au devenit foarte importanți în noua geopolitică mondială spre deosebire de bipolaritatea Războiului Rece, ceea ce devoalează particularitatea noului sistem global.
În concluzie, epoca în care Statele Unite dețineau supremația mondială pare să fi apus. Rivalitatea marilor puteri a devenit o obișnuință deranjantă. Încet, dar sigur, sistem multipolar ia locul celui unipolar, însă, în cadrul acestei noi ordini internaționale S.U.A. și China sunt dominante în toate elementele de putere. Totodată, unele puteri regionale s-au aliniat în spatele unuia sau altuia dintre cei doi giganți, iar alte țări s-au poziționat în funcție de interese. Totuși trăsătura principală a noului sistem se pare că ar diferi de un sistem dual-centrat în care cele două mari puteri s-ar baza pe alianțe permanente, și ar consta în colaborări periodice între membrii taberelor adverse. Va putea România să țină pasul într-un astfel de joc sau va rămâne o veșnică a “cincea roată la căruță”, a explicat Liviu Vornicu.
