Analistul Liviu Vornicu recomandă o informare cât mai bună înainte de exprimarea votului la campaniile ce bat la ușă, căci cu ce alegem acum s-ar putea să trăim mai mult de 4-5 ani.
Atât teoria cât și practica ne-au demonstrat că evoluția economiei unei țări depinde în mare parte de strategia de pătrundere și dezvoltare pe piețele internaționale. După 1989, România a demarat un proces de integrare pe piețele internaționale, care este în continuă desfășurare. Acceptarea statului român în Uniunea Europeană a reprezentat un pas important și, totodată, a deschis oportunități semnificative pentru economia românească.
Aderarea României la blocul european a înlesnit accesul la una dintre cele mai mari piețe interne din lume, o piață cu peste jumătate de miliard de consumatori. Astfel, țara noastră a devenit parte a unei uniuni vamale și a unei piețe unice, în care bunurile, serviciile, persoanele și capitalul circulă liber între statele membre, beneficiind în acest fel de libera circulație a mărfurilor în/din celelalte state membre și de anularea tarifelor vamale.
În pofida calității de membru cu drepturi depline, promovată românilor ca raiul bunăstării mult-visate, nivelul de trai promis de diriguitorii naționali nu a atins încă așteptările majorității românești. Cu toate acestea, nu putem să catalogăm aderarea ca un eșec, deoarece în acest moment statul român face parte din structurile de conducere ale UE și colaborează cu celelalte țări membre în luarea de decizii politice și în soluționarea problemelor economice comune, inclusiv în domeniul securității și apărării.
Dacă în anii de după aderare s-ar fi aflat la cârma nației române un lider vizionar, fin diplomat și bun cunoscător al cutumelor cancelariilor occidentale, poate, România ar fi cunoscut un progres mai accentuat similar altor state foste membre ale blocului comunist precum Polonia și Ungaria. Din păcate la conducerea statului român s-au perindat personaje fără viziune, care aparent au avut alte îndeletniciri decât crearea bunăstării societății române.
În cazul în care am fi în situația de a selecta cel mai dezbătut beneficiu ale integrării, indiscutabil vârful de lance a fost și rămâne obținerea de fonduri europene prin intermediul politicii de coeziune, care are în vedere diminuarea disparităților economice și sociale între regiuni. Aceste fonduri sunt utilizate pentru investiții în infrastructură, dezvoltare regională, educație, cercetare și inovare, și susțin creșterea economică și dezvoltarea durabilă a țării.
Deși aceste fonduri au fost puse la dispoziția statului român încă din momentul intrării în blocul european, absorbția lor a fost în permanență un coșmar pentru specialiștii români datorită birocrației stufoase, lipsei de impetuozitate în a le obține sau uneori chiar a slabei pregătiri în domeniul accesării diverselor măsuri create de Uniune cu toate că am avut aproape de noi nenumărate exemple de bună practică în țări precum Ungaria și Polonia.
Chiar dacă la acest moment sursele de finanțare nu mai sunt tot atât de generoase așa cum au fost în perioada de început, deoarece de la nivel european se alocă acum fonduri și statelor europene aflate în procesul premergător aderării cum ar fi R. Moldova, încă se mai pot absorbi sume importante, ce pot ajuta la revigorare economică și creare de plus-valoare. Aceste fonduri ar putea suplini unele lipsuri de la bugetul de stat reducând astfel stresul financiar generat de un aparat administrativ central blocat evitându-se în acest mod măsurile fiscale împovărătoare, care ar împinge țara către un dezastru economic.
Pentru reducerea deficitului bugetar și îmbunătățirea nivelului de trai al populației ar fi nevoie de o strategie națională bazată pe relaxarea fiscalității și creșterea puterii de cumpărare, care ar încuraja consumul, ar impulsiona dezvoltarea economică și, totodată, ar aduce venituri mai mari la bugetul de stat. Elaborarea unui astfel de program național de revigorare economică nu este operație pe creier, căci a fost aplicat de-a lungul timpul cu mare succes în multe state de pe glob, dar este nevoie ca în funcțiile de decizie să se afle oameni competenți cu abilități în negocieri internaționale și cu strategii de dezvoltare macroeconomică pe termen mediu și lung.
Acum la răscruce de timpuri românii sunt chemați din nou la vot pentru a alege conducerea țării într-un moment crucial pentru societate. Este momentul ca cetățenii României să renunțe la prietenii și afinități politice și să voteze pe cei mai competenți, pe cei care au realizat ceva în viața profesională până în acest moment, pe cei care vor reprezenta statul român cu demnitate și care prin calităților lor câștiga respectul partenerilor externi.
În pofida unor reale beneficii obținute, integrarea României în piața Uniunii continuă să fie un proces anevoios pentru unii dintre factorii de decizie de la nivel guvernamental, iar exemplul cel mai elocvent îl reprezintă zona Schengen. La 17 ani de la aderarea la UE statul român încă mai bate la unele porți închise.
Normal, acum în campania electorală este aruncată în luptă și cartea intrării în Schengen în adevăratul sens al cuvântului, dar oare se va adeveri această promisiune? Din informațiile care circulă pe canalele mass-media aflăm că, președintele Austriei a desemnat pentru constituirea noului guvern austriac aceeași persoană, ce ne-a refuzat dreptul de a fi pe deplin în zona Schengen. Să fie oare impresionat desemnatul de noile programe de campanie electorală încât să cedeze?
