Analistul Liviu Vornicu, cetățean româno-american cu studii economice atât în România, cât și în Statele Unite, prezintă o scurtă considerațiune cu privire la efectul de bumerang al sancțiunilor impuse Federației Ruse.
În ultimii ani, România a fost printre puținele țări din NATO care și-a îndeplinit atribuțiile față de organizație cu o viteză demnă de invidiat; din nefericire, însă, pentru populația ce sălășuiește în spațiul carpato-dunăreano-pontic, viteza de reacție a conducătorilor pentru rezolvarea problemelor interne a fost foarte slabă. Mai mult, liderii acestei națiuni au fost mai grijulii față de vecinii de la nord, alocându-le substanțiale resurse umane, financiare și facilități în diverse situații, uneori depășind prin exces de zel până și ordinele șefilor de la Bruxelles.
Este binecunoscut în lume că românii sunt ospitalieri și omenoși, dar una este să desfășori activități umanitare din proprie inițiativă și cu o anumită limită și alta este să-ți fie impuse anumite acțiuni în dauna sau neglijând populația română. Singurele explicații pentru acceptarea unor asemenea situații sunt fie frica de a nu pierde consistente avantaje personale, fie slugărnicia ridicată la rang de virtute. În caz că nu se știe printre diriguitori, verticalitatea și arta diplomației sunt instrumente de succes în orice situație, iar țări precum Polonia sau Ungaria au demonstrat din plin că se pot obține rezultate pozitive în negocierile cu cei mari.
Totuși, putem acorda circumstanțe atenuante vremelnicilor noștri conducători, căci din fragedă copilărie au fost învățați să asculte de cei mai mari. Din păcate nu au ascultat povețele și pildele până la sfărșit, căci ar fi aflat că ascultarea și supușenia sunt bune în unele situații, nu oricum, oriunde și oricând.
Dacă atitudinea liderilor români este de înțeles, căci sunt lipsiți de experiență diplomatică, dar mai ales că sunt de mult ieșiți din sfera jocurilor politice la nivel înalt, ce scuze au statele puternice, care irosesc cu nonșalanța taxele contribuabililor în direcții total greșite sau iau decizii politice eronate fără șanse de a obține rezultatele scontate, însă cu mare potențial de a afecta propriile populații. De exemplu, angajamentul Statelor Unite de continuare a celor trei războaie are efecte profund negative atât asupra economiei americane, cât și a economiilor aliaților G7, în special a Germaniei.
Încrâncenarea cu care se poziționează liderii G7 în soluția rezolvării problemelor doar pe cale militară dă foarte puține șanse diplomației, iar această stare de fapt împiedică găsirea de noi modalități pentru revigorarea economiilor aflate în situații critice. În plus, guvernele aliaților continuă să ia decizii politice pripite, care reduc și mai mult oportunitățile pentru negocieri diplomatice.
O măsură toxică și impulsivă poate fi considerată și recenta aprobare a transferului către Ucraina a 5 miliarde de dolari de către administrația americană. Această sumă reprezintă partea deținută de S.U.A. din cele 300 de miliarde de dolari active rusești blocate în băncile occidentale. Acest lucru deschide calea spre accelerarea unei serie de consecințe negative cauzate de răspunsul Federației Ruse.
În cazul în care Europa se va alătura Statelor Unite și va transfera și ea partea sa de aproximativ 250 de miliarde de dolari din activele rusești aflate în băncile europene, cea mai mare parte fiind în Belgia, este aproape sigur că Rusia va riposta prin confiscarea cel puțin a unei sume egale de active europene aflate încă în Rusia. Reacția Rusiei nu reprezintă o poveste spusă seara la gura sobei, ci este bazată pe recenta declarație oficială a liderilor parlamentului rus.
O parte din sancțiunile impuse de către guvernele țărilor din G7 și NATO cuprindeau și obligarea companiilor occidentale din Rusia să își lichideze afacerile și să părăsească teritoriul rus. Chiar dacă unele companii s-au supus acelor măsuri, marea majoritate au ignorat deciziile propriilor guverne preferând să-și continue activitățile foarte profitabile în Federația Rusă.
La momentul instituirii măsurilor punitive, administrația rusă avea mari probleme în găsirea celor mai bune soluții de redresare a economiei lovită greu de criza sanitară. Sancțiunile au venit ca o mană cerească pentru guvernul rus, care a dispus imediat transferul activelor acelor companii europene către companiile rusești. Penalizarea occidentului nu a făcut altceva decât să stimuleze, de fapt, economia rusă. Transferul activelor europene au fost tratate ca subvenții din partea guvernului de la Kremlin pentru companiile rusești, care au preluat activele fără cheltuieli guvernamentale suplimentare și, totodată, au fost încurajate să efectueze investiții suplimentare pentru integrarea activelor companiilor UE, care au părăsit piața rusă. Pe scurt, măsura punitivă, ce impunea companiilor occidentale să părăsească Rusia, în loc să pună în genunchi economia rusă, a fost o binefacere ce a redus stresul financiar național, în special cheltuielile guvernamentale rusești.
Potrivit specialiștilor în politică externă, eșecul sancționării Rusiei de către S.U.A. și aliații săi europeni este cât se poate de evident, deoarece cele 13 pachete de măsuri penalizatoare de până acum au avut un impact redus, dacă nu chiar nul, asupra economiei Federației Ruse. Pentru exemplificare nu trebuie decât să enumerăm câteva dintre performanțele principalilor indicatori economici ai Rusiei sub regimul sancțiunilor în ultimele două trimestre ale anului trecut.
Așadar PIB-ul Rusiei a crescut la 5,5% în trimestrul al treilea 2023 și la 4,9% în trimestrul al patrulea comparativ cu datele anterioare. Statisticile PMI, unul din cei mai importanți indicatori economici, ale Rusiei au arătat o expansiune robustă atât pentru industria prelucrătoare, cât și pentru servicii în aceeași perioadă, în timp ce în majoritatea economiilor europene dezvoltate indicatorul PMI s-a contractat. Creșterea salariilor în Rusia pe parcursul celor șase luni a fost în medie de 8,5% pentru ambele trimestre, în timp ce în Statele Unite a fost mai puțin de jumătate din această valoare, iar în Germania mai puțin de 1%.
Veniturile guvernului rus au crescut de la aproximativ 53 miliarde de dolari în al treilea trimestru la 93 miliarde în al patrulea. Cheltuielile militare au crescut de la 70 miliarde de dolari la 86 miliarde de dolari, iar cheltuielile de consum au atins niveluri record în ultimul trimestru. Totodată, datoria publică rusă ca procent din PIB a rămas stabilă la aproximativ 22%, în timp ce în S.U.A. a ajuns la 62,5%.
Producția de țiței și exporturile generale au continuat să crească în mod constant. Prețul benzinei s-a menținut la 60 de cenți pe litru, în timp ce în Statele Unite a ajuns de cinci-șase ori mai mare, iar în Europa de peste zece ori.
Un alt indicator important este rata șomajului, care în Rusia a rămas constantă la 2,9%, în timp ce în S.U.A. și Europa este cu un sfert sau jumătate mai mare. Unii critici ar putea sublinia că ratele dobânzilor și inflația sunt mai mari în Rusia, dar acest lucru nu este neapărat un aspect negativ, ci reprezintă o economie care funcționează cu toate motoarele la maxim.
Analizând cu atenție toate cifrele, este greu de găsit o singură statistică care să arate că economia rusă a fost afectată negativ de regimul de sancțiuni al occidentului în ultimii doi ani. Mai mult, se poate chiar sublinia că sancțiunile au stimulat economia rusă, nu au subminat-o.
În concluzie, cea mai recentă sancțiune impusă de S.U.A. și aliații săi din G7, mai precis transferul celor 300 de miliarde de dolari din activele rusești confiscate în băncile occidentale, va avea aproape sigur un efect similar asupra economiei rusești, deoarece guvernul rus va răspunde conform legii talionului. Și anume, distribuirea celor 300 de miliarde de dolari va determina guvernul rus să confiște active ale companiilor europene aflate încă în Rusia cel puțin la nivelul sumei de care va fi păgubită, dacă nu mai mult pentru a-și arăta mușchii. Aceste exproprieri vor constitui noi subvenții pentru companiile rusești fără un efort financiar extraordinar din partea administrației de la Kremlin. Deci, cine pe cine pedepsește?
