Acasă Social „Liliacul”, o nouă capodoperă semnată de Johann Strauss-fiul, pe scena Operei Brașov!

„Liliacul”, o nouă capodoperă semnată de Johann Strauss-fiul, pe scena Operei Brașov!

0

Miercuri, 11 decembrie 2024, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, vă așteptăm la ultima ediție a „Recitalului de la ora cinci” din acest an. În cadrul evenimentului, îi veți putea asculta pe soliștii Operei Brașov: Maria Catrina – soprană, Corina Klein – soprană, Anda Pop – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Sonia Hazarian – mezzosoprană, Alexandru Aghenie – bariton, Valentin Marele – bariton. Maestra Sena Ducariu îi va acompania la pian, iar Simona Manole va face prezentarea momentelor muzicale.

În programul acestei după-amieze sunt cuprinse atât canțonete îndrăgite: „Mamma” de C.A. Bixio, „Non ti scordar di me” de E. de Curtis, cât și colinde românești: „Iată, vin colindători”, „În oraș la Viflăem” de T. Brediceanu și piese specifice Crăciunului din repertoriul internațional: „It’s the Most Wonderful Time of the Year”, „I Saw Mommy Kissing Santa Klaus” sau „Christmas Song”.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.
  • Preț bilete: 8 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 2 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

 

 

Sâmbătă, 14 decembrie 2024 și duminică, 15 decembrie 2024, de la ora 18.30, în sala Operei Brașov, este programat, în două reprezentații, spectacolul cu opereta „Liliacul” de Johann Strauss-fiul, o capodoperă a genului!

Compusă de Johann Strauss-fiul şi libretiştii Karl Haffner şi Richard Genee, după vodevilul intitulat „Le Reveillon”, de Henry Melhac şi Ludovic Halevy, opereta „Liliacul”, supranumită „regina operetei vieneze”, a fost reprezentată, pentru prima dată, la Theater an der Wien, în anul 1874.

Acţiunea acestei operete se petrece la Viena, într-o noapte de Revelion. Doctorul Falke pregăteşte o farsă prietenului său Gabriel Eisenstein, intitulată „Răzbunarea liliacului”. În desfăşurarea acesteia, Eisenstein se va îndrăgosti de propria sa soţie, Rosalinda, deghizată într-o misterioasă contesă maghiară, se va împrieteni la balul prinţului Orlovski cu directorul închisorii, unde trebuie să ispăşească o pedeapsă de opt zile, va flirta cu slujnica sa Adela, travestită, la rândul ei, într-o artistă invitată la balul aceluiaşi prinţ tânăr şi bogat. Umorul şi ritmul acestei geniale operete se desfăşoară cu rapiditatea şi cu energia degajată de explozia unei sticle de şampanie desfăcute într-o noapte de Revelion!

În rolurile principale, ale soților Eisenstein, îi vom avea, ca invitați, pe tenorul Cosmin Marcovici de la Opera Națională Română Iași, un colaborator apropiat al instituției noastre, și pe soprana Lorena Puican, care vine, pentru prima dată, pe scena Operei Brașov!

 

Distribuția (sâmbătă, 14 decembrie 2024):

Gabriel von Eisenstein – Cosmin Marcovici (invitat)

Rosalinda, soţia sa – Lorena Puican (invitată)

Dr. Falke – Adrian Mărcan

Adela, camerista Rosalindei – Silvia Micu

Alfred – Liviu Iftene

Frank, directorul închisorii – Dan Popescu

Prinţul Orlofsky – Florentina Soare

Dr. Blind, avocat – Ștefan Schuller

Ida, sora Adelei – Alina Ichim

Frosch, paznicul închisorii – Cristian Dicu

Ivan Pavlovici, majordomul – Ion Tașcă

Șoriceii – Valentina Mirică, Miruna Moldoveanu, Daria Nicoară, Luna Muramatsu, Matei Rada, Adrian Scriminț, Teodor Pătrașcu

 

Distribuția (duminică, 15 decembrie 2024):

Gabriel von Eisenstein – Cosmin Marcovici (invitat)

Rosalinda, soţia sa – Lorena Puican (invitată)

Dr. Falke – Adrian Mărcan

Adela, camerista Rosalindei – Mihaela Marele

Alfred – Liviu Iftene

Frank, directorul închisorii – Dan Popescu

Prinţul Orlofsky – Florentina Soare

Dr. Blind, avocat – Ștefan Schuller

Ida, sora Adelei – Alina Ichim

Frosch, paznicul închisorii – Cristian Dicu

Ivan Pavlovici, majordomul – Ion Tașcă

Șoriceii – Melania Condoiu, Nicoleta Sasu-Galian, Agatha Olah, Raluca Șut-Gherman, Dorin Mirea, Cristian Diaconescu, Sergiu Girați

 

Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov.

 

La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Regia, versiunea textului, concepția scenografică, mișcarea scenică și light-designul sunt semnate de Alice Barb. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Ioan-Dorin Coșeriu. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Asistent regie: Valentina Mărgăraș. Asistent coregrafie: Alexandra Scriminț. Asistent mișcare scenică: Cristina Rotundu. Regie scenă: Marilena Aldea, Alina Nistor.

 

  • Spectacolul durează trei ore și 20 de minute și are două pauze.
  • Pentru aceste evenimente, nu mai sunt bilete disponibile!

 

În stagiunea 2024 – 2025, accesul copiilor la spectacolele de operă și operetă este permis începând cu vârsta de 7 ani!

  • După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis!