Lacul lui Binder din Sibiu a înregistrat în 2026 cel mai bun sezon de la inaugurarea complexului, în 2022. Potrivit bilanțului publicat de Primăria Municipiului Sibiu, în acest an au fost înregistrate 22.411 intrări, cu 22% mai multe față de sezonul precedent. Dintre acestea, 15.769 de persoane au ales zona de plajă, iar peste 5.000 de vizitatori s-au distrat în instalația gonflabilă amenajată pe lac. Comparativ cu anii anteriori, numărul intrărilor a crescut cu 39% față de 2024 și cu 70% față de 2023.
Odată cu încheierea sezonului estival, activitățile nautice se suspendă începând cu 31 octombrie, conform regulamentului complexului. După 1 noiembrie, lacul va rămâne deschis pentru plimbări, locul de joacă și terenurile de volei pe nisip, până la instalarea înghețului.
Accesul se va face de marți până duminică, exclusiv prin poarta 2, de pe strada Lacul lui Binder. Activitățile de plajă și sporturile nautice vor reveni în primăvara anului 2027.






