Acasă Actualitate La Râșnov încep debranșările pentru cei care au datorii la furnizorul de...

La Râșnov încep debranșările pentru cei care au datorii la furnizorul de apă

0

Serviciul de Utilități Publice Râșnov va demara, în perioada următoare, o acțiune de debranșare a utilizatorilor care înregistrează datorii semnificative la plata serviciilor de apă și canalizare.

„Această măsură nu este una dorită, însă devine necesară pentru a menține echilibrul financiar al serviciului și pentru a proteja corectitudinea față de cei care își achită la timp obligațiile. Neplata facturilor afectează întreaga comunitate, iar consecințele se răsfrâng, inevitabil, asupra tuturor. Acțiunea va începe cu Asociația de Locatari din cartierul Romacril (din care face parte și blocul 8 din ISR).”, potrivit Primăriei Râșnov.

Miercuri este programată o întâlnire cu președintele Asociației de Locatari, iar joi, la ora 17.00, pe terenul de fotbal din cartierul Romacril, va avea loc o întâlnire deschisă cu toți locatarii, indiferent dacă au sau nu datorii.

În prezent, operatorul are un contor general care alimentează o scară (sau mai multe) amplasat în căminul de branșare, ceea ce îngreunează oprirea furnizării apei punctual, doar pentru un anumit apartament. Este necesară identificarea unei soluții tehnice prin care alimentarea apartamentelor să fie făcută separat și contorizată de apometrele individuale, iar la intrarea în fiecare apartament să existe posibilitatea sistării furnizării în mod individual. Astfel, măsurile luate împotriva rău-platnicilor nu îi vor afecta pe cei care își respectă obligațiile.

Din cauza restanțelor acumulate, au fost deja debranșați trei utilizatori casnici: unul de pe strada Ioan Slavici, unul de pe strada Cloșca și unul de pe Șoseaua Predeal.

„Demersul început în Romacril va continua și în cazul altor asociații unde există datorii semnificative.

Facem apel la toți utilizatorii care înregistrează restanțe să își clarifice situația cât mai curând, pentru a evita măsura debranșării.”, au mai transmis autoritățile locale.