Acasă Social La doar 21 de ani, un șofer era plin de ”cocaină”

La doar 21 de ani, un șofer era plin de ”cocaină”

0
Pharmacist holding computer tablet Using for filling prescription in pharmacy drugstore.
La data de 30 decembrie a.c., în jurul orei 00,15, polițiști din cadrul Biroului Rutier Brașov au oprit în trafic, pentru control, un tânăr, în vârstă de 21 ani, care conducea un autoturism pe strada Buzești din municipiul Brașov.

Procedându-se la testarea conducătorului auto cu aparatul DrugTest rezultatul a fost pozitiv la cocaină. În consecință, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive în organism. 

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor. 

Articolul precedentPrins în flagrant în noaptea de revelion la furat ochelari
Articolul următorÎn toate marile orașe concerte cu nume grele, la Brașov doar invitați de duzină
Cristi Florea
Cristi Florea este jurnalist din anul 2006, cu experiență în presa națională, regională și locală. Din 2022 este membru al Uniunii Ziaristilor Profesionisti din Romania(UZPR). De-a lungul carierei a colaborat cu publicații precum Ziua și Bună Ziua Iași, iar din 2014 este redactor-șef și manager al trustului de presă Transilvania365. A fost realizator al emisiunii „Brașovul Tău” la Mix TV, iar din 2022 realizează emisiunea „Oameni faini la Brașov”, un proiect marca Transilvania365 dedicat promovării oamenilor și inițiativelor care contribuie la dezvoltarea comunității. Este licențiat în Științe Politice și deține un master în Management. În 2026, activitatea sa a fost recompensată prin includerea, pentru al șaselea an consecutiv, în Topul Național al Firmelor, ca recunoaștere a managementului și rezultatelor obținute în dezvoltarea publicației Transilvania365. În activitatea sa jurnalistică abordează cu precădere subiecte din administrație publică, politică, economie, justiție și actualitate locală, având ca obiectiv informarea corectă și de interes public.