Acasă Social „La calul bălan”, cea mai recentă premieră a Operei Brașov, revine!

„La calul bălan”, cea mai recentă premieră a Operei Brașov, revine!

0

Miercuri, 22 februarie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul „Casa Mureșenilor”, vă invităm la „Recitalul de la ora cinci”, susținut de soliștii Operei Brașov: Mădălina Bourceanu – soprană, Silvia Micu – soprană, Lăcrămioara Schuller – soprană, Cristina Radu – soprană, Alexandru Aghenie – bariton, Dan Popescu – bas. La pian îi va acompania Lioara Popa. Prezintă: Simona Manole.

Programul recitalului va fi unul exclusiv românesc alcătuit din arii din opera „Luceafărul” de Nicolae Bretan, din operetele „Târgul de fete” de Filaret Barbu și „La seceriș” de Tiberiu Brediceanu, lied-uri „Aș vrea să vin la tine” și „Te știam numai din nume” de Eugen Doga, „Când perdeaua dragei mele” de Alfred Alessandrescu sau „Până când nu te iubeam” de Anton Pann.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.

 

Preț bilete: 6 lei – adulți, 4 lei – pensionari și 1,5 lei – elevi, studenți. Acestea se pot achiziționa de la sediul Muzeului „Casa Mureșenilor” (Piața Sfatului nr. 25), înainte de începerea evenimentului.

 

 

Vineri, 24 februarie 2023, de la ora 18.30, în Foaierul Operei, vă așteptăm să sărbătorim Dragobetele cu un recital inedit susținut de Cvintetul vocal ANATOLY. Cei cinci muzicieni brașoveni ne vor prezenta piese îndrăgite din perioada interbelică și postbelică, în armonizarea compozitorului Ioan Dobrinescu, special realizată pentru grupul ANATOLY. Vom avea ocazia să reascultăm, într-o manieră diferită de interpretare, melodii de odinioară, ca: „Tangoul de demult” – Gherase Dendrino, „Căsuța noastră” – Petre Popescu Peppo, „Poarta sărutului” – Alexandru Mandy sau „Of, inimioară” – Edmond Deda. „Credem că, de Dragobete, muzica românească veche ce a rămas uitată, merită să fie adusă în atenția melomanilor și facem acest lucru în stilul nostru, acapella. Toate aceste piese vor face parte din viitorul nostru proiect discografic, ce include repertorii din perioada interbelică și postbelică”, afirmă cei cinci muzicieni.

Cvintetul vocal ANATOLY este alcătuit din Andrada Mureșan – alto, Gabriel Baciu – tenor, Ciprian Cucu – tenor, Ciprian Țuțu – bariton, Marius Modiga – bas.

Prezintarea evenimentului îi aparține Simonei Manole. Coordonator spectacol: Valentina Mărgăraș.

  • Recitalul durează o oră și nu are pauză.

 

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile

 

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 18.30, în Sala Operei Brașov, vă invităm la cea mai recentă premieră a noastră, spectacolul cu opereta „La calul bălan” de Ralph Benatzky.

Premiera absolută a avut loc la Berlin, pe 8 noiembrie 1930.

Libretul operetei a fost scris de Ralph Benatzky, Hans Müller-Einigen și Erik Charell, după comedia romantică omonimă scrisă în 1896 de Oskar Blumenthal și Gustav Kadelburg, în care personaje principale sunt chelnerul-șef, Leopold, și frumoasa hangiță, Josepha, de la hotelul „La calul bălan”. Datorită faptului că la realizarea muzicii acestei operete au mai colaborat Robert Stolz, cu câteva piese, Eduard Künneke, cu unele coruri, și Robert Gilbert, cu un șlagăr, Benatzky compunând totuși majoritatea numerelor muzicale, „La calul bălan” a fost denumit, la vremea apariției, un „uriaș singspiel-revistă-operetă-potpuriu”. Multe din melodiile compuse de Ralph Benatzky pentru această operetă au devenit, la vremea lor, șlagăre. Locul acțiunii este în Austria, la hotelul Weißes Rössl („Calul bălan”) din localitatea Sankt Wolfgang, de pe malul lacului Wolfgang, aflat în regiunea Salzkammergut. Încurcatele căi ale dragostei vor fi netezite de năzdrăvanul „Cal bălan”, care, într-un final fericit, va găzdui nunţile a trei perechi care se potrivesc de minune: Josepha cu Leopold, Ottilie cu Siedler și Klärchen cu Sigismund.

În distribuție, îi vom regăsi pe artiștii Operei Brașov: Josepha, hangița – Cristina Coatu, Leopold, chelner – Alexandru Chiriac, Dr. Siedler, avocat – Mihai Irimia, Ottilie, fiica lui Giesecke – Mihaela Marele (debut), Clara, fiica lui Hintzelmann – Andromeda Nemeș (debut), Sigismund, moștenitorul fabricii Apollo – Liviu Iftene, Giesecke, proprietarul fabricii Jupiter – Lorand Cristian, Hintzelmann, profesor – Valentin Marele, Gustav, picolo – Matei Rada, Pădurarul – Dan Ionescu, Mireasa – Sonia Hazarian, Mirele – Șerban Lupei, Ghidul – Valer Lucaciu. Își dau concursul Orchestra, Corul și Baletul Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Mircea Holiartoc. Regia artistică îi aparține lui Iulian Sandu. Scenografia: Rodica Garștea. Coregrafia: Alexandru Fotescu. Dirijor cor: Dragoș Cohal. Mișcare scenică: Cristina Rotundu. Asistent regie: Nicoleta Chirilă. Regie scenă: Cristina Roșu.

  • Spectacolul durează trei ore și are o pauză.

 

Pentru acest eveniment, nu mai sunt bilete disponibile!

 

 

Vineri, 24 februarie 2023, de la ora 11.00, în Sala Operei Brașov, pe cei care nu au reușit să își achiziționeze bilete, îi invităm să participe la repetiția generală a spectacolului cu opereta „La calul bălan” de R. Benatzky, în aceeași distribuție de sâmbătă!

Biletele pot fi achiziționate atât online, de la adresa: https://www.opera-brasov.ro/la-calul-balan-4/#bilete, cât și de la sediul Operei Brașov din str. Bisericii Române nr. 51. Program Casierie: Luni – Vineri 10 – 17 sau cu o oră înainte de începerea evenimentului (în cazul în care rămân bilete disponibile). Informații se pot obține la telefon: 0268-419380.

 

Preț bilete: 20 lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.