Acasă National Klaus Iohannis, executat silit! Două imobile din Sibiu vor reveni statului, iar...

Klaus Iohannis, executat silit! Două imobile din Sibiu vor reveni statului, iar președintele trebuie să returneze 260.000 euro, din chiriile încasate

0

Într-o decizie definitivă pronunțată pe 24 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât că președintele Klaus Iohannis poate fi executat silit, în urma unui litigiu privind moștenirea unor imobile din Sibiu. Instanța a stabilit că șeful statului va pierde două case și va trebui să restituie sumele încasate din chirii.

Procesul, început în 2016, face referire la două imobile moștenite de soția președintelui, Carmen Iohannis, imobile care au fost contestate de Baştea Rodica, un alt moștenitor al proprietății. După mai multe runde de procese și apeluri, ÎCCJ a confirmat decizia Curții de Apel Alba Iulia din iunie 2023, respingând recursul formulat de Baştea Rodica.

„Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă”, se arată în soluția ÎCCJ din data de 24 septembrie 2024.

Litigiul a avut la bază o dispută privind legalitatea moștenirii acestor imobile. În urma deciziei, Klaus Iohannis va trebui să returneze banii obținuți din închirierea acestor proprietăți, pe lângă pierderea definitivă a caselor.

Mai mult decât atât, acum statul român poate recupera și spațiului comercial situat pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29, imobil pierdut în instanță de familia Iohannis în noiembrie 2015, dar și a sumei de 260.000 de euro, provenită din chirii.

Pentru ca statul să intre oficial în posesia acestor imobile, va fi necesară deschiderea unei proceduri de succesiune. Prin această procedură, statul român va fi declarat moștenitor al imobilelor în cauză, iar ulterior, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), statul va putea începe recuperarea sumei de 260.000 de euro încasate din chiria imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu.