Peste 136.000 de tranzacții cu unități individuale au fost parafate în primele zece luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net, pe baza datelor de la Agenția Națională pentru Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Creșterea față de anul trecut este de 9%, iar luna trecută au fost semnate cele mai multe contracte din februarie 2022 încoace.
2024 este un an mai bun pentru vânzarea de apartamente, arată datele de la ANCPI. Peste 136.000 de tranzacții au fost parafate în perioada ianuarie-octombrie, față de 125.000 cât au fost semnate anul trecut în aceeași perioadă.
În 2023, județul Brașov a fost a doua cea mai mare piață imobiliară, cu peste 10.500 de tranzacții parafate. Anul acesta Brașovul și-a pierdut din ritmul de vânzare și a fost depășit de județele Timiș, Iași și Cluj.
7.462 de tranzacții cu unități individuale au fost înregistrate în județul Brașov în primele zece luni din acest an, în scădere cu 8% față de anul trecut.






