Conform tradiției, de Sfântul Nicolae, la Brașov, sunt constituie cete de feciori din zona Făgărașului care urmează să meargă cu colindul.
Jandarmii brașoveni respectă tradiția ortodoxă, formând o ceată de colindători și înregistrând un colind. Este, de fapt, corul Corona, al Inspectoratului Județean de Jandarmi „Nicolae Titulescu” Brașov, care este cunoscut în întreaga țară de iubitorii muzicii. Comandantul unității, colonelul Cristian Elly Paliștan, a postat pe rețelele sociale colindul, care se bucurat de multe aprecieri.
Videoclipul colindului a fost filmat chiar în ajun de Moș Nicolae, la casa unei familii din Vama Buzăului.
„Acolo am avut parte de un cadru natural feeric, am avut parte de zăpadă și, așa cum se poate vedea și în videoclip, am încercat să transmitem, pe lângă faptul că suntem jandarmi, și faptul că păstrăm tradițiile și că, punând alături tradiția și caracteristicile noastre ca militari, putem face lucruri frumoase și putem să dăruim oamenilor lucruri care să dăinuie peste veci”, a declarat Cristian Elly Paliștan.
Videoclipul îl puteți vede aici.