Acasă Social Izvoarele de la Pietrele lui Solomon și Noua, contaminate!

Izvoarele de la Pietrele lui Solomon și Noua, contaminate!

0

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Brașov avertizează populația cu privire la neconformitățile grave descoperite în urma analizelor de apă prelevate din izvoarele publice „Pietrele lui Solomon” și „Noua”.

Conform rezultatelor Buletinelor de analiză nr. 1297 și 1299 din 2 iulie 2025, apa din cele două izvoare nu este potabilă, depășind limitele legale admise pentru bacterii periculoase:

  • Izvor Pietrele lui Solomon: bacterii coliforme – 22 UFC/100 ml și enterococi intestinali – prezenți.
  • Izvor Noua: bacterii coliforme – 89 UFC/100 ml, Escherichia coli – 89 UFC/100 ml, enterococi intestinali – 2 UFC/100 ml.

Toți acești indicatori microbiologici au valoare admisă 0/100 ml, iar prezența lor indică un risc epidemiologic crescut pentru consumatori.

Autoritățile locale sunt obligate să afișeze mesajul „APA NU ESTE BUNĂ DE BĂUT” la fiecare izvor afectat și să ia măsuri urgente pentru remedierea situației.