În perioada 7-8 mai, între orele 09:00 și 17:00, Coresi Shopping Resort din Brașov va găzdui faza a II-a (zonală) a Competiției Naționale de Descarcerare și Prim Ajutor Calificat, organizată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov. Salvatori profesioniști din 5 județe vor participa la scenarii realiste privind descarcerarea și acordarea primului ajutor, demonstrându-și abilitățile în timp real.
Pe lângă competiție, vizitatorii vor avea ocazia să participe la o serie de ateliere interactive, cum ar fi simularea incendiilor, experiențe de conducere responsabilă, învățarea manevrelor de prim ajutor, și multe altele. De asemenea, va fi expusă tehnica inovativă a pompierilor brașoveni, incluzând autospeciale și echipamente de salvare moderne.
Intrarea este liberă!






