„Cel mai greu concurs din viata mea!”
Sportivul brașovean, Ionuț Caracudă, a reușit să obțină titlul de vicecampion mondial la ediția 2022 a Campionatelor Europene de Culturism și Fitness ce au avut loc zilele trecute în Spania, la Santa Susana. Ionuț a terminat la doilea la categoria Master 55+ 75 kg, într-o competiție în care au fost prezenți cei mai buni sportivi ai planetei. „A fost cel mai dificil concurs la care am participat vreodată în viața mea. Chiar dacă nu este titlul mondial, ca anul trecut, acest loc 2 este un rezultat care mă bucură mult pentru că știu că am avut în față o competiție foarte puternică. Am avut rivali din toate colțurile lumii și cu atât este mai meritoriu acest loc 2 pe care l-am obținut. Eu sunt mulțumit și sunt sigur că voi putea face și mai mult la următoarea ediție”, a declarat Ionuț Caracudă.
Brașoveanul a participat, în premieră, la categoria Seniori la Mondiale, reușind să ajungă până în semifinale.
Ionuț are în palmares și titlul mondial, dar și pe cel european la Master 55+ 75 kg, ultimul fiind obținut în urmă cu câteva luni, tot în la Santa Susana.