Acasă Social Investiție de 21.8 milioane lei la Zărnești. Modernizări vitale la Spitalul Dr....

Investiție de 21.8 milioane lei la Zărnești. Modernizări vitale la Spitalul Dr. Caius Tiberiu Spârchez

0

După aproape 3 ani de proceduri și licitații, a fost semnat contractul pentru proiectul de reabilitare și modernizare a instalațiilor de siguranță și fluide medicale la Spitalul Dr. Caius Tiberiu Spârchez. Proiectul, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională, va dura 14 luni și include modernizarea instalațiilor electrice, fluide medicale și a sistemului de ventilație. Investiția de 21,8 milioane lei va asigura condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

”După „lupte seculare” care au durat aproape 3 ani (timp în care am efectuat 3 proceduri de licitație fără să avem un câștigător, am actualizat devize și am relicitat), am semnat astăzi, contractul de lucrări pentru proiectul ”Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicesti publice prin reabilitarea, modernizarea si extinderea instalației de detecție, semnalizare si alarmare incendii, a infrastructurii de fluide medicale si a instalațiilor electrice și de ventilare si tratare a aerului pentru cladirea spitalului Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, proiect cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Progrmul Sănătate.
Un proiect vital pentru spitalul nostru ce se va derula pe o perioada de 14 luni de la emiterea ordinului de incepere a lucrărilor, acesta constând în:
modernizarea și extinderea infrastructurii instalațiilor electrice;
modernizarea și extinderea infrastructuriide fluide medicale și de ventilare și tratare a aerului, precum și a instalației de detectare, semnalizare și alarmare incendii.
Concret, lucrările prevăzute în cadrul acestui contract constau în:
montarea a trei centrale de ventilație pentru asigurarea condițiilor normate în spații cu specific spitalicesc;
montarea a 64 de recuperatoare de căldură pentru diluția concentrației de oxigen medical;
realizarea instalației de distribuție oxigen medical: montarea a 7 console medicale de tip terapie intensiva, a 133 de console medicale pentru saloane cu module de priză, împamântare și prize de fluide medicale, a 3 console medicale pentru săli de operații, a 2 console medicale pentru prematuri;
extinderea capacității instalației de oxigen medical de la 3.2mc/h la 30mc/h
refacerea integrală a instalațiilor electrice de forță (prize si consumatori tehnologici): 30000 de metri instalații electrice (conductori) instalate, 78 tablouri electrice realizate;
asigurarea sporului de putere necesar pentru funcționarea TUTUROR echipamentelor (actuale și ce urmeaza a fi achiziționate);
montarea unui grup electrogen cu capacitatea de minim 600KVA și modernizarea postului de transformare;
montarea a 68 de detectori pentru concentrația de oxigen si integrarea acestora în sistem;
Valoarea totală a investitiei este de 21.865.486,56 lei.
Continuăm, mereu, împreună!” a declarat primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrișan.