Acasă Sănătate-Educație Investigații gratuite pentru pacienții oncologici la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș

Investigații gratuite pentru pacienții oncologici la Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș

0

Pacienții oncologici din România vor putea beneficia de investigații complexe gratuite la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, începând din februarie 2026, odată cu includerea unității medicale în Programul Național de Oncologie – Subprogramul de testare genetică.

Măsura permite realizarea de analize genetice și investigații de biologie moleculară necesare stabilirii unor terapii personalizate, fără costuri pentru pacienți. Programul vizează o gamă largă de tipuri de cancer, inclusiv colorectal, ovarian, bronhopulmonar, mamar, esofagian, precum și cancere ale joncțiunii gastro-esofagiene, uroteliale și de col uterin.

Potrivit reprezentanților spitalului, noile servicii aduc mai multe beneficii directe pentru pacienți: introducerea unor metode avansate de diagnostic în regiune, reducerea timpului necesar stabilirii diagnosticului și inițierii tratamentului, precum și creșterea preciziei în alegerea terapiei. În plus, probele biologice nu vor mai fi trimise în alte centre, ceea ce reduce întârzierile din sistem.

Investigațiile vor putea fi solicitate de medici din întreaga țară, în baza documentației specifice și a consimțământului informat al pacientului. Rezultatele vor fi disponibile în maximum 10 zile lucrătoare, etapă considerată esențială pentru inițierea rapidă a tratamentului personalizat.

Spitalul precizează că serviciile sunt disponibile atât pentru pacienții operați în Târgu Mureș, cât și pentru cei diagnosticați sau tratați în alte centre medicale din România, indiferent de județ.