Senatorul USR de Brașov, Irineu Darău, a oferit un interviu pentru publicația Transilvania365, în care atinge teme precum reforma instituțiilor, salariile din companiile de stat, subvențiile pentru partide, Aeroportul Brașov sau Spitalul Regional.
„AMEPIP nu a prea funcționat”
Considerați că AMEPIP a luat decizii politice? Credeți că au fost angajați acolo și oameni de partid? Este nevoie de o reformare profundă a acestei instituții, astfel încât să funcționeze exclusiv pe criterii de competență și profesionalism, fără influență politică?
„Realitatea este că AMEPIP nu a prea funcționat, după cum știm cu toții că prima selecție pentru conducere a fost invalidată și s-au întârziat și fonduri PNRR din această cauză. USR a avut rețineri vizavi de crearea acestei instituții, fiindcă de fapt ceea ce este important este implementarea unui mecanism eficient și profesionist, care să funcționeze în practică. Da, ar trebui ca AMEPIP să funcționeze eficient și pe bază de profesionalism, nu de influențe politice. Acolo ar trebui să fie oameni cu înalte competențe și rezultate profesionale, ideal aduși din mediul privat.”
Despre finanțarea partidelor: „Transparență, nu pungi cu bani”
Susține USR eliminarea definitivă a subvențiilor de la stat pentru partidele politice? Ne puteți spune și punctul dumneavoastră de vedere personal, în cazul în care este diferit de cel al partidului?
„Nu țin să fiu popular și nu susțin eliminarea totală, fiindcă riscul major este să ne întoarcem la anii ’90-2000, cu bani la pungă și cu finanțatori din umbră. Însă susțin diminuarea sumelor și mai ales transparență totală privind folosirea lor, cu reglementare foarte strictă. Cred că din subvenție ar trebui susținută doar funcționarea partidelor (sedii, secretariat, logistică și servicii de bază), nu publicitatea politică. De asemenea, cred că instituțiile statului ar trebui să urmărească și să pedepsească drastic orice finanțare ilegală, chiar și indirectă, fie offline fie online.”
Salariile uriașe din companiile de stat
Ce măsuri propune USR pentru a elimina salariile uriașe – de ordinul zecilor de mii de euro – din companii precum ROMATSA, CFR, Romsilva?
„Câteva idei concrete (multe dintre ele fiind deja inițiative mai vechi ale USR în Parlament): plafonarea salariilor/veniturilor la stat la nivelul președintelui, limitarea cumulului de venituri de la stat, venit de bază mai mic și componentă variabilă acordată doar pentru performanță și rezultate cuantificate, transparentizarea și publicarea tuturor veniturilor pentru poziții din astfel de companii.”
Aeroportul Brașov: „Acum trebuie optimizat, nu abandonat”
Considerați că este justificată alocarea anuală a 24 de milioane de lei din bugetul județean pentru funcționarea Aeroportului Brașov?
„Istoria aeroportului Brașov este lungă și complicată. Mereu am spus că planul trebuia făcut diferit, încă de la început, și că drumul spre profitabilitate va fi foarte lung. Acum, că a fost lansat, aeroportul trebuie să funcționeze. Dar trebuie optimizate rapid niște aspecte esențiale. Consiliul de Administrație și conducerea trebuie să fie de cel mai înalt nivel, cu oameni numiți meritocratic și apolitic, iar obiectivele impuse și monitorizate să fie ambițioase.
De asemenea, trebuie conlucrat cu Romatsa pentru a reduce costurile serviciilor pe care le suportă aeroportul BV și pentru a extinde rapid rețeaua de turnuri virtuale în întreaga țară. Nu în ultimul rând, aeroportul este un business și trebuie să devină atractiv atât pentru companii aeriene, cât și pentru servicii conexe, dar bineînțeles și pentru pasageri potențiali.”
Funcții la schimb cu alte partide?
A existat vreo înțelegere între USR și celelalte partide (PNL, PSD) pentru ocuparea unor funcții la nivel central?
„Având în vedere urgența pachetelor fiscale și anumite evenimente politice, alte discuții sunt deocamdată amânate. Este firesc însă ca toți partenerii să fie reprezentați în propunerile pe care noua coaliție le susține pentru instituții centrale. Acolo unde vor reveni propuneri USR-ului, vom susține persoane profesioniste și adecvate rolului respectiv.”
Despre directorii fără performanțe, spitale și numiri politice
Vi se pare normal ca directorii din instituțiile publice să rămână pe funcții pe termen nedefinit, chiar și în lipsa performanțelor manageriale?
Despre numirile politice în companii și instituții
10. Sunteți de acord cu înlocuirea directorilor numiți politic din companii și instituții precum IAR Ghimbav, Tohan, Metrom, Carfil, AJOFM, DRDP, RATBV? Ar trebui ocupate aceste funcții doar prin concurs transparent și pe criterii de performanță?






