Salvamontiștii din Victoria au fost alertați prin 112 după ce un turist a fost descoperit inconștient pe marginea potecii din Munții Făgăraș.
O intervenție contracronometru este în desfășurare în acest moment pe Valea Sâmbetei, în Munții Făgăraș. Potrivit primelor informații, o persoană a fost descoperită inconștientă pe marginea potecii turistice, iar salvatorii montani din cadrul Formației Salvamont Victoria au fost alertați de urgență printr-un apel la numărul unic 112.
Incidentul a fost raportat în cursul zilei de azi, iar echipa Salvamont s-a mobilizat imediat pentru a interveni în zonă. Traseul de pe Valea Sâmbetei este unul frecventat de turiști, mai ales în sezonul estival, dar rămâne o zonă cu acces dificil și potențial periculos în caz de urgențe medicale.
„În urma unui apel primit prin 112, am fost informați despre o persoană găsită inconștientă pe marginea potecii turistice de pe Valea Sâmbetei. A fost alertată formația Salvamont Victoria din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov”, au transmis autoritățile.
La fața locului au ajuns, în urmă cu 30 de minute, șase salvatori montani din cadrul Salvamont Victoria, împreună cu doi colegi de la SMURD. Între timp, s-au deplasat și patru jandarmi IJJ Brașov. Persoana a fost găsită în stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare au fost începute imediat ce salvatorii au ajuns la fața locului. În acest moment, echipele de prim-ajutor continuă să aplice manevrele de resuscitare.






