Acasă Sport Intervenția rapidă a unui polițist a salvat un bărbat de la sinucidere

Intervenția rapidă a unui polițist a salvat un bărbat de la sinucidere

Agentul șef de poliție Manta Mihai, din cadrul Postului de Poliție Dumbrăvița, a intervenit prompt pentru a salva un bărbat aflat în pragul sinuciderii prin spânzurare.

La data de 03.01.2024 în jurul orei 11.00, polițistul brașovean se afla în postul de poliție și efectua audieri într-o cauză ce îi fusese semnalată anterior. În acest cadru a fost informat despre faptul că un bărbat a plecat de la domiciliu cu intenția de a se sinucide. Astfel, Mihai a amânat audierile, a incuiat postul de poliție și a plecat în cel mai scurt timp, în căutarea peroanei

După mai multe apeluri telefonice, pe care le-a efectuat către bărbatul căutat, a reușit să îl identifice, acesta aflându-se într-o zonă izolată din localitate.

În urma unor discuții, desfășurate de polițist pe mai multe zeci de minute cu persoana, a reușit să o convingă să renunțe la intențiile de sinucidere sau de autovătămare și a condus-o la Postul de Poliție, de unde a fost preluată apoi de un echipaj medical.

Inspectoratul de Poliție Județean Brașov își exprimă recunoștința față de A.S.A. Manta Mihai pentru acțiunea avută pentru protejarea vieții cetățenilor. Acest incident subliniază importanța pregătirii profesionale și a angajamentului față de comunitate, valori fundamentale ale instituției polițienești.