Industria serviciilor de înfrumusețare a intrat în vizorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor(ANPC), în urma unor controale ample desfășurate la nivel național pe 10 februarie 2026. Verificările au vizat peste 500 de operatori economici, iar rezultatele scot la iveală nereguli grave care pun în pericol sănătatea consumatorilor.
Potrivit ANPC, au fost aplicate 306 amenzi contravenționale, în valoare totală de peste 1,22 milioane de lei, alături de 283 de avertismente. De asemenea, au fost suspendate activitățile pentru 11 operatori economici, iar produse cosmetice neconforme, în valoare de peste 96.000 de lei, au fost oprite definitiv de la comercializare. Alte produse au fost retrase temporar, iar în unele cazuri comisarii au sesizat organele de poliție, după ce actul de control a fost împiedicat.
Lista neregulilor este extinsă și alarmantă: prestarea serviciilor în spații neautorizate, utilizarea unor produse cosmetice expirate sau interzise, inclusiv a celor care conțin TPO, ingredient interzis începând cu septembrie 2025, lipsa procedurilor de igienizare și sterilizare, reutilizarea materialelor textile murdare, condiții igienico-sanitare necorespunzătoare și informarea incompletă sau incorectă a consumatorilor.
Președintele ANPC avertizează că situația descoperită în teren indică o problemă sistemică. „Încrederea consumatorilor este fundamentul oricărui serviciu. Controalele noastre arată că, în multe cazuri, sănătatea oamenilor este tratată superficial”, a declarat acesta. Mai mult, „produsele expirate sau interzise, lipsa igienei și ignorarea regulilor de siguranță pot avea consecințe grave”.






