Pe lângă stabilirea obiectivelor educaționale, noul an școlar este un moment excelent pentru a adopta obiceiuri prietenoase cu mediul. Iată câteva sugestii practice:
”Ne pregătim de începerea anului școlar, iar fiecare început trebuie să fie despre obiective realizabile. Ai luat în calcul și însușirea de obiceiuri prietenoase cu mediul?
Ne-am gândit noi la câteva. De exemplu:
Reciclează și reutilizează. Încă ai păstrat caiete nefolosite din anii trecuți? Sau penarul este încă într-o stare bună? Folosește-le. Economisești bani, dar ai grijă și de mediul înconjurător.
Alege produse sustenabile. În special când vorbim de ghiozdane și penare. Acestea pot fi realizate din materiale reciclate sau naturale.
Optează ca în pauze să consumi lichide din recipienți reutilizabili. La fel și în privința mâncării – ea poate fi pregătită de acasă. Cum spuneam, economisești bani, dar ai grijă și de mediul înconjurător.” au anunțat reprezentanții Comprest.







