Facturile duble la energie îi îngrozesc pe români. TVA mai mare și scumpiri în lanț, în timp ce politicienii protejează privilegii de partid.
Începe coșmarul facturilor! Mulțumiți politicienilor care conduc România că avem prețuri mai mari ca în statele europene, deși avem resurse.
Românii sunt îngroziți. Facturile la energie electrică au început să vină dublate, iar acesta pare să fie doar începutul unui val uriaș de scumpiri.
La Brașov, un client Electrica Furnizare care plătea în mod obișnuit 150-160 lei pe lună s-a trezit în această lună cu o factură de 330 lei. Iar efectele nu se opresc aici: scumpirea energiei electrice va declanșa o scumpire în lanț la majoritatea produselor și serviciilor.
TVA mai mare, prețuri mai mari
De la energie și gaze, până la apă, alimente și utilități, totul se scumpește și din cauza majorării TVA-ului de la 19% la 21%. Iar românii se întreabă cum vor reuși să supraviețuiască, în condițiile în care tăierile bugetare s-au făcut tot pe seama celor săraci și corecți, nu pe seama politicienilor sau a instituțiilor de stat.
Sărăcia crește
Potrivit statisticilor, peste 30% din populația României se află deja în risc de sărăcie sau excludere socială. În plus, raportat la venituri, România are cele mai mari prețuri din UE la energie electrică, gaze, alimente și îmbrăcăminte.
De ce suntem aici?
Răspunsul e simplu: politicienii au vândut resursele naționale pe nimic către companii străine, care acum exploatează și vând scump tot, de la alimente, până la energie electrică.
Guvernările PNL-PSD-USR-UDMR din ultimii ani au crescut salariile în companiile de stat, au oferit pensii speciale, au numit oameni de partid în consilii de administrație unde încasează mii de euro pentru o singură ședință, și au creat locuri bine plătite la stat doar pentru clientela politică.
Guvernul Bolojan , tăieri pentru cei fără putere
În loc să reducă subvențiile de partid, pensiile speciale sau salariile uriașe de la instituții precum Romatsa, Romsilva, CFR, Tarom, Metrorex, ASF, guvernul condus de Ilie Bolojan a ales să taie de la pensionari, elevi și studenți.
Bolojan face parte din PNL, partidul care a dus România „în gard”, condus în trecut de premieri precum Nicolae Ciucă, preocupat mai degrabă de autopromovare pe banii românilor decât de protejarea interesului public.
Un tăvălug care nu se oprește
Scumpirile vor continua, iar efectul lor direct va fi adâncirea sărăciei și pierderea nivelului de trai pentru milioane de români. În timp ce politicienii își păstrează privilegiile, cetățenii sunt cei care plătesc prețul incompetenței și al intereselor de partid. Se pare ca Ilie Bolojan este doar o marionetă care vorbește mult dar face puțin. Probabil că nu îl va prinde iarna pe funcție.






