Acasă Regional Începând cu 1 Aprilie, sibienii se pot bucura din nou de bicicletele...

Începând cu 1 Aprilie, sibienii se pot bucura din nou de bicicletele Sibiu Bike City

0
Începând cu 1 Aprilie, biciclete ”Sibiu Bike City” vor fi puse din nou la dispoziția sibienilor.
Peste 400 de biciclete vor putea fi închiriate la aceleași tarife ca anul trecut, din 44 de locații spândite în tot orașul. Pe lângă biciclete, seniorii vor avea la dispoziție 8 triciclete speciale pentru ei. Persoanele cu dizabilități motorii pot închiria 4 triciclete adaptate nevoilor speciale disponibile în stațiile din Piața Mi, parcarea de pe Cazarma 90, Grădina Zoologică și Aleea Mihai Eminescu, de lângă Stadionul Municipal.
Închirierea bicicletelor se face prin aplicația PBSC care poate fi descărcată gratuit pe orice tip de telefon mobil, Android sau IoS.
“Prin crearea centrelor de închirieri Sibiu Bike City și proiecte finalizate sau în curs de
amenajare de piste pentru biciclete, creăm infrastructura necesară unei deplasări prietenoase cu mediul în Sibiu. Prin inițiative precum acest abonament special, încercăm să încurajăm sibienii să utilizeze mai mult bicicleta, inclusiv în perioada Festivalului, când centrul orașului se umple și de spectatori, dar și de mașini.” a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu
Abonamentul FITS pe 2 roți va fi valabil 10 zile, în perioada de desfășurare a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, adică 23 iunie – 2 iulie și va avea un preț de 80 de lei, mai mic cu 20% decât un abonament obișnuit. Cei interesați pot achiziționa un astfel de abonament din aplicația PBSC în perioada 1 iunie – 2 iulie 2023. Posesorii vor putea utiliza nelimitat bicicletele în perioada celor 10 zile, în intervalul orar 06.00 – 24.00.
De asemenea pentru cei care doresc să se deplaseze pe perioade mai scurte, va rămâne în continuare valabilă închirierea cu ora, precum și celelalte tipuri de abonamente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.