Acasă Social Încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025. 770 de milioane de lei...

Încep înscrierile în Programul Rabla Auto 2025. 770 de milioane de lei pentru români, instituții și UAT-uri

0
Administratia Fondului pentru Mediu anunță lansarea înscrierilor în Programul Rabla Auto 2025:
  • 4 iunie 2025, ora 10:00 – încep înscrierile pentru UAT-uri și instituții publice
  • 19 iunie 2025, ora 10:00 – încep înscrierile pentru persoanele fizice
„Lansăm Rabla Auto 2025 cu o viziune clară: vrem localități cu aer curat, instituții publice mai eficiente și cetățeni care aleg responsabil. Este un program care nu doar înlocuiește mașinile vechi, ci contribuie activ la transformarea României într-o țară modernă, sustenabilă și orientată spre viitor. Sprijinim UAT-urile și instituțiile publice să acceseze fonduri semnificative, fără birocrație, pentru a-și moderniza parcurile auto. În același timp, oferim persoanelor fizice sprijin real pentru a face trecerea la autovehicule mai puțin poluante. Fiecare mașină nouă înseamnă mai puțin zgomot, mai puține emisii, mai multă sănătate pentru toți”– a declarat ministrul Mircea Fechet.

Sesiunile sunt deschise până la 𝟐𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓, 𝐨𝐫𝐚 𝟐𝟑:𝟓𝟗 𝐬𝐚𝐮 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐥𝐚 𝐞𝐩𝐮𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐛𝐮𝐠𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟕𝟕𝟎 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐥𝐞𝐢 distribuit astfel:

𝐏𝐞𝐫𝐬𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐞:
  • 210 milioane de lei pentru autovehicule noi cu sisteme de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau motociclete și autovehicule cu sistem de propulsie hibrid;
  • 400 de milioane de lei pentru autovehicule noi plug-in hibrid sau motociclete electrice și autovehicule pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
𝐔𝐀𝐓 𝐬̦𝐢 𝐢𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞:
  • 30 de milioane de lei pentru autovehicule noi cu sistem de propulsie hibrid;
  • 120 de milioane de lei pentru autovehicule noi plug-in hibrid sau pur electric.
𝐕𝐚𝐥𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐭𝐢𝐜𝐡𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 acordate în cadrul programului Rabla Auto este următoarea:
  • 37.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
  • 15.000 de lei pentru un autovehicul plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
  • 12.000 de lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
  • 10.000 de lei pentru un autovehicul nou cu motor termic (benzină, GPL/GNC) sau o motocicletă;
  • 120.000 de lei pentru achiziția unui autovehicul nou plug-in hibrid sau pur electric de către instituțiile publice și UAT-uri.
𝐍𝐎𝐓𝐀̆: Fără obligația de casare pentru instituțiile publice
Înscriere simplă, direct pe www.afm.ro
Nu se finanțează autovehicule diesel – alegem tehnologii curate!