În această dimineață, pompierii din Brașov au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu la o anexă gospodărească din localitatea Săcele. La fața locului, au fost alocate de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă cu apă, o autoscară, un echipaj SMURD, precum și o autospecială din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săcele.
Flăcările s-au extins rapid la mai multe anexe gospodărești, afectând și o parte din podul unei locuințe, precum și izolația unei alte case. Echipajele de intervenție au acționat cu promptitudine pentru a localiza și lichida incendiul.
Din fericire, potrivit primelor informații, nu s-au înregistrat victime. Misiunea este încă în dinamică.






