Un incident neașteptat a tulburat liniștea dimineții de astăzi la Pașcani. O locomotivă a trenului Regio Călători, pe ruta Iași – Suceava, a luat foc la intrarea în municipiu, în zona Lukoil. Din fericire, promptitudinea pasagerilor și intervenția rapidă a autorităților au prevenit o tragedie.
Alarma a fost dată la 112 în jurul orei 09:42, semnalând izbucnirea unui incendiu la locomotivă. Imediat, dispeceratul integrat ISU Iași a mobilizat forțe importante: trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor calificat de la Secția de Pompieri Pașcani și două echipaje SAJ Iași au pornit de urgență spre locul evenimentului, potrivit jurnalulregional.ro.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta deja la compartimentul sistemului electric și de baterie al locomotivei, generând degajări mari de fum în interiorul trenului. Însă, un aspect crucial a facilitat intervenția: toate cele 61 de persoane aflate în tren la momentul producerii incendiului reușiseră să se auto-evacueze. Mai mult, nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale.






