Acasă Actualitate În viitor ar putea să apară taxă pe centrale termice cu gaz

În viitor ar putea să apară taxă pe centrale termice cu gaz

0

Potrivit DC News, Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, a vorbit despre taxarea suplimentară a utilizatorilor de centrale termice, dar și despre modul în care aceasta se poate realiza în viitorul apropiat.

Sezonul rece aduce posibilitatea taxării suplimentare a celor care dețin centrale termice, în contextul în care emisia de dioxid de carbon este una crescută, ca urmare a utilizării la capacitate mărită a acestora.

„La momentul de față, chiar dacă există discuții în sensul acesta, nu există vreun act oficial, nici la nivelul UE, nici la nivelul României care să stabilească o interdicție propriu-zisă a montării centralelor pe gaze naturale în apartamente sau în imobile.

Sunt astfel de discuții, dar la momentul de față nu există o astfel de abordare. În ceea ce privește această taxare suplimentară, este un program al Uniunii Europene, se numește Fit for 55, care presupune ca în perioada următoare, deci în intervalul 2025-2030, să se treacă la taxarea emisiilor de dioxid de carbon, la nivelul populației sau al sectorului rezidențial, precum și la nivelul mobilității.

Probabil că la un moment dat vor exista aceste taxări ale emisiilor de dioxid de carbon”, a precizat Dumitru Chisăliță, președintele Asociaţiei Energia Inteligentă, conform DC News.

„Cu alte cuvinte, la nivelul unei centrale pe gaze naturale, la momentul în care o să se calculeze un anumit factor pentru emisiile de dioxid de carbon, probabil o dată pe an, la impozitare, sau la fiecare factură va veni și această taxare ala dioxidul de carbon, care se va aplica atât pe centrale pe gaze, cât și la nivelul mașinilor, a noxelor pe care le vom avea la fiecare dintre mașinile noastre”, a spus Chisăliță.