Era Văsii s-a terminat, după aproape șapte ani! Deși fostul premier Ilie Bolojan le-a cerut celor dn PNL care ocupau funcții să renunțe la ele și să își înainteze demisiile, Cătălin Văsii a ținut cu dinții de scaun și abia astăzi și-a anunțat demisia.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, fostul prefect susține că a ținut să își onoreze toate angajamentele pe care le-a luat pentru această ultimă perioadă, inclusiv cu organizarea ceremoniei dedicate Zilei Armatei României și participarea la aceasta. Îi reamimtim că Brașovul mai are un subprefect care se putea prezenta la ceremonie, iar de pregătiri se ocupă angajații din instituție, nu prefectul. Într-adevăr, Văsii a trebuit să mai bifeze o ședință foto.
Partea bună, odata cu plecarea lui Văsii, este că poate va exista, în sfârșit, o comunicare cu presa fiindcă, în mandatul liberalului, aceasta lipsit cu desavarsire. Nici măcar la insistențele jurnaliștilor nu se ofereau informațiile necesare.
Rămâne de văzut ce va face Văsii în perioada următoare, dacă se va angaja în privat sau tot atârnache pe la stat. Poate se întoarce la ADR Centru, instituția cunoscută drept birou de resurse umane pentru șomerii din PNL Brașov.






