Ștrandul din Noua, ștrandul Cibo sau piscina acoperită de la complexul Agrement sunt doar câteva din locurile în care brașovenii obișnuiau să se răcorească în zilele toride de vară.
Ștrandul din Noua stă însă închis de câțiva ani, din cauza unor litigii legate de terenuri. Ștrandul Cibo, construit de sași după ultima modă, în anii ’30, a fost transformat în bazar, de asemenea închis. Nu în ultimul rând, piscina de la Agrement este acum în administrarea Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu” din Brașov şi va fi transformată într-un centru cultural neconvenţional. Momentan, lacătul este pe ușă și nici urmă de muncitori, relatează Agenția de presă Rador despre situația ștrandurilor din Muncipiul Brașov.
În lipsa ștrandurilor, majoritatea brașovenilor merg la Paradisul Acvatic sau la piscinele care aparțin de hoteluri. Alte opțiuni în afara municipiului sunt ștrandul Laguna Albastră din Făgăraș sau Băile Perșani.
Citește întregul articol pe G4Media.ro