Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF) a fost demarat în anul 2015 cu termen de finalizare 2023, având ca obiectiv înregistrarea gratuită a tuturor proprietăților din România în sistemul integrat de cadastru și carte funciară. Este estimat un număr de 40.000.000 de imobile la nivel național, din care 80% în mediul rural și 20% în mediul urban.
Printre beneficiile acestui program se numără realizarea unui inventar complet al proprietăților imobiliare, siguranța circuitului civil și clarificarea regimului juridic al acestor proprietăți, precum și finalizarea înregistrării terenurilor agricole pentru a se asigura implementarea schemelor de plăți în agricultură.
Finanțarea programului este asigurată de fonduri proprii ale ANCPI, fonduri europene nerambursabile și alocări din bugetul unităților administrativ-teritoriale. Este important de reținut că demersurile nu presupun costuri din partea cetățenilor aflați în situația de beneficiari direcți ai acestui program (în condițiile în care lucrări similare contractate pe cont propriu pot ajunge la câteva mii de lei, programul aduce beneficii importante, inclusiv de ordin material, cetățenilor).
Deși au fost înregistrate progrese pe segmentul evoluției lucrărilor aferente PNCCF, operaționalizarea acestora se menține încă la un nivel necorespunzător, existând întârzieri foarte mari față de termenele propuse. Lucrările finanțate din fonduri europene ar fi trebuit să fie finalizate până la sfârșitul anului 2023. La începutul anului 2024, acest termen s-a prelungit inițial până în luna mai, însă sunt premise ca nici acest termen să nu fie respectat.
În județul Covasna, din cele 13 localități care au obținut finanțare din fonduri europene, doar 3 sunt finalizate iar alte 3 sunt în curs de finalizare, restul de 7 localități fiind în diverse stadii de evoluție.
Întârzierile ar fi cauzate de mai mulți factori: principalul factor este neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către operatorii economici care derulează lucrările propriu-zise de înregistrare sistematică. Societățile prestatoare au contractat lucrări peste capacitățile reale de care dispun, fapt ce duce la nerespectarea termenelor și o calitate slabă a lucrărilor efectuate (măsurători eronate), care au ca efect generarea unui număr mare de contestații.
Pe de altă parte, prestatorilor le este greu să facă măsurătorile corect fără implicarea primarilor și a populației din localitățile vizate, iar în unele localități există inclusiv riscul de reziliere a contractului și pierderea finanțării din cauza întârzierilor. Pentru desfășurarea în condiții optime a lucrărilor e nevoie de implicarea edililor și a populației în oferirea de suport prestatorilor.
Având în vedere că programul vizează cadastrarea gratuită a întregului teritoriu național (fapt ce ar aduce numeroase beneficii populației, în primul rând pentru stabilirea corectă a limitelor fiecărei proprietăți fără costuri din partea cetățenilor, dar și pentru implementarea unor proiecte de infrastructură care ar aduce dezvoltare în zonele vizate), primarii ar trebui să aibă tot interesul să se preocupe de buna desfășurare a lucrărilor și să ofere suportul necesar prestatorilor pentru ca lucrările să fie finalizate în termen.
În concluzie, având în vedere evoluția lucrărilor aferente programului și ritmul în care se desfășoară, e imposibil de preconizat un termen realist la care se va finaliza cadastrarea la nivelul județului Covasna, dar lucrurile pot fi grăbite dacă și potențialii beneficiari ar pune presiune asupra autorităților locale, mai ales în comunele în care lucrările stagnează, pentru a se implica.