Piaţa imobiliară va continua să se confrunte în 2024 cu dubla constrângere legată de preţurile ridicate ale apartamentelor şi de ratele mari ale dobânzilor, presiune la care se adaugă provocări sistemice sau contextuale, de la lipsa unui cadru de politici publice menit să asigure dezvoltarea construcţiilor rezidenţiale, la problema urgentă a deficitului locuinţelor de bună calitate.
„Dezechilibrul mare dintre cerere şi ofertă va aprecia constant valoarea imobilelor, atât a celor din stocul existent, cât şi a celor aflate în construcţie. Se estimează că numărul finalizărilor anuale s-ar putea reduce cu minim 30% faţă de anii anteriori, ceea ce ar însemna o scădere cu aproximativ 20.000 de apartamente până în 2025. Dezvoltatorii stabili îşi vor regândi strategiile, pentru a răspunde cererii tot mai mari de apartamente noi şi durabile, în locaţii bune, ansambluri rezidenţiale care nu mai pot promite doar estetică şi confort, ci trebuie să fie compliante standardelor contemporane de inovare, infrastructură, energie curată sau consum responsabil”, spune Daniela Kasper, fondator al Grupului Kasper Development şi dezvoltator Cartier Coresi Braşov, pentru Ziarul Financiar.
Unul dintre dezvoltatorii care-şi menţine reputaţia într-un mediu de afaceri tot mai provocator, grupul braşovean mizează pe un management financiar prudent şi pe o formulă unică de urbanism în dezvoltări la scară largă, ansambluri care îndeplinesc criteriile actuale în materie de tehnologii integrate, design şi eficienţă energetică.