Impozitul pe proprietate va crește de la 1 ianaurie 2026, întrucât este jalon în PNRR, a declarat președintele PNL, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă. Potrivit acestuia, orice guvern va fi instalat în perioada următoare nu va putea evita și creșterile de taxe, alături de reduceri de cheltuieli și prioritizări de investiții, pentru a echilibra bugetul.
O serie de măsuri care pot fi aplicate pe termen scurt vor intra în vigoare de la 1 a lunii următoare celei în care se va instala guvernul, în timp ce o serie de majorări de taxe și impozite cu aplicare la o bază anuală, vor crește de la 1 ianuarie 2026. Bolojan a dat ca exemple de astfel de impozite cu aplicare anuală impozitul pe profit sau pe dividende, dar fără a preciza dacă acestea ar putea să fie majorate.
„Cele pe termen scurt vor fi adoptate de către Guvern imediat după formarea lui, probabil cu data de 1 a lunii următoare, iar cele care înseamnă anualizări, impozit pe proprietate, de exemplu, sau anumite impozite, pe profit sau pe dividende, se iau, așa cum este normal, cu începutul anului”, a declarat Bolojan potrivit profit.ro.